Despre nesaţul modernităţii (again Cronicile Narniei)

În parabola Cronicilor..., C. S. Lewis oferă în cel de-al doilea volum o imagine a modernităţii sub forma unei “ierni nesfârşite fără nici un Crăciun”, instaurate de magia Vrăjitoarei Albe. A unui anotimp rece, care-i obligă pe locuitorii Narniei să se refugize în case, cât mai departe unul de celălalt, cu hrană puţină şi “raţionalizată”, fără bucuria unui intermezzo festiv.

Pe acest fundal Edmund o întâlneşte pe ceea ce se proclamase Regina Narniei, şi care-l serveşte cu prăjituri. “At last the Turkish Delight was all finished and Edmund was looking very hard at the empty box and wishing that she would ask him whether he would like some more. Probably the Queen knew quite well what he was thinking; for she knew, though Edmund did not, that this was enchanted Turkish Delight and that anyone who had once tasted it would want more and more of it, and would even, if they were allowed, go on eating it till they killed themselves.”

Lewis are dreptate: modernitatea e dinamică şi nesătulă. În toate nuanţele ei, nebunia se arată inepuizabilă. Sincer acum, vi s-a întâmplat să citiţi o carte trendy care brusc să vă facă să spuneţi: “Asta chiar poate fi ultima mea lectură?” Şi să nu exclamaţi asta din oboseală, din sictir, din incapacitatea de a urca undeva mai sus, ci pentru că v-aţi dat seama că acum ştiţi tot ce pot cărţile spune despre viaţă... Marile cărţi ale Tradiţiei, fără greş, au saţ. Ele pot conferi cititorului certitudinea că tot ce putea fi transmis prin slove chiar este transmis, că tot ce se poate şti astfel este finit. Iar în finitudine este odihna ce precede Infinitul, după cum în indefinitul sărac al modernităţii e alergătura câinelui zălud după propria-i coadă...

---------------

Pornind de la Cronicile Narniei, am mai scris:

Despre ispite

Ce magicã esti, lumea mea!

Despre pluralitatea lecturilor

Despre Răul Dumnezeu

Despre incertitudinile elective

Sandwich-uri pentru Făt-Frumos

Despre lucruri ce nu se văd