sâmbătă, 7 iulie 2007

Căutări spirituale

Într-o zi, într-un grup de işti, sau poate de ini, ori iţi, nu mai ştiu, a nimerit un căutător spiritual. Era un căutător autentic, toată viaţa umblase după un fir, după o direcţie care să-l îndrepte spre Marele Absolut. În van. Dar nu-şi pierduse speranţa, şi zbuciumul îi înnobilase firea, atât de mult cât poate acţiunea să-l înalţe pe om.

Nimerise, ziceam, şi nici bine nu se aşezase alături de ceilalţi, că şi începu să pună întrebări cu tâlc, să vadă cu cine avea de-a face. Experienţa lui de căutător spiritual îl învăţase să nu se încreadă în aparenţe, mai ales în astea nu. Cu vorbe meşteşugite îi împinse pe iţi (sau poate erau nişte ini? ori işti?) să dezvăluie cât mai multe despre ce ştiu, despre ce fac, despre cine sunt şi de ce. Întâlnise în viaţa lui, vai!, atâţia farsori încât dacă n-ar fi ştiut cu precizie că Marele Absolut există, ar fi putut crede de multe ori că e doar o năbădaie, o trăznaie a unora ca să se dea interesanţi.

Câteva ore, doar câteva ore i-au trebuit ca să-şi dea seama că totul era o escrocherie, că nişte îmbâcsiţi şi nişte îngâmfaţi de trei lulele ardeau gazul de pomană, prefăcându-se că ştiu, că pot, că vor, că au, că sunt. Dar pe el nu l-au putut duce, era prea versat în căutări spirituale, avea deja experienţa unui drum lung şi obositor. Se ridică deci şi-şi scutură sandalele, ca nu cumva praful din preajma iţilor, ori inilor, acum nu mai contează, să se prindă de picioarele lui.

Iar găsitorii nu făcură nici un efort să-l oprească.

Google