miercuri, 11 iulie 2007

Idei în ţiplă

Zilele trecute îmi zice o cunoştinţă: “Nu există reţete de viaţă.” Ba da, zic, fireşte că există, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Predica de pe Munte ce este? Halakha evreilor nu-i o reţetă? Şari’ah islamică... Dharma hindusă... Reţete locale, vezi bine, dar reţete de viaţă. Modernitatea e singura abordare care-şi propune să fie “creativă”. Fiţi voi înşine - de ca şi cum ar ajunge să te cheme Ion ca să ai automat şi implicit dimensiune ontologică! Totul e să ai experienţă – de ca si cum suma tuturor eşecurilor ar putea furniza empiric o reţetă de viaţă valabilă. Marile tradiţii n-au încătuşat omul, ci l-au eliberat, conferindu-i cadrul uneori rigid al unor precepte fundamentale. Dar dacă n-am avea cadrul cumva rigid al scheletului osos, vreau să-l văd eu pe cel care ar izbuti nu doar să facă doi paşi, ci măcar să-şi asume banala staţiune bipedă.

În vidul lăsat de absenţa tensiunilor tradiţionale proliferează sfaturile de hypermarket, ideile-în-ţiplă. Acestea sunt fraze apărute în ultima sută de ani, unele chiar şi mai recent, şi care, repetate cu obstinaţie, sfârşesc prin a fi “repere” indiscutabile în mentalul colectiv. Pentru cel pasionat de istoria ideilor, de logică şi de gândire autentică tradiţională, găunoşenia lor e facil de văzut. Hai să aruncăm o privire asupra modului în care funcţionează maşinăria de produs sfaturi postmoderne. Exemplele abundă, genul e ieftin, ajunge să ştii regula acordului în gen şi număr dintre subiect şi predicat ca să poţi comite săptămânal aberaţii din astea. Daniela Nane nu este decât un exemplu oarecare dintr-un maldăr. Fetişoara asta se zbate între fad şi tâmpit, iar ceea ce ia drept “inspiraţie” e reciclarea mediocră a unor pseudo-principii New Age. Banal!

Zice ea: “De câte ori nu ţi s-a întâmplat să realizezi în timp că situaţii care păreau greu de trăit s-au dovedit a fi cele mai bune oportunităţi de evoluţie?” Confuzia e la ea acasă. Substantivul “evoluţie” este de sorginte darwinistă, şi presupune ca undeva, într-o specie dată, la un număr de indivizi fitted (adică potriviţi, nu superiori) să apară încă un rând de urechi. Sau un nas. Sau o mână. Caracterul, consolidat prin reproducere, ar duce la apariţia unei noi specii, mai bine adaptată. Fireşte, singura problemă este că aşa ceva nu s-a produs niciodată, dar ne limităm la o explicaţie pur lexicală. Revenind la ideea-în-ţiplă a Danielei Nane, este legitim să ne întrebăm de ce nu foloseşte creştinescul “purificare”. Sau “pocăinţă”? Sau “sfinţire”? Pentru că locul de unde-şi culege ea ideile, şi anume textele lui Osho & Co, valorizează lexemul de tip New Age “evoluţie”. Am zis că aşa ceva nu există? Cred că da...

Mai zice: “Parteneriatele carora le lipseste aceasta baza se destrama. Casatoriile aranjate de parinti, cele pentru zestre, pentru faima sau pentru pozitie sociala nu au viitor. Toate uniunile fericite sunt mutual dorite si bazate pe legaminte de iubire.” Recitim, vă rog: căsătoriile aranjate de părinţi + căsătoriile pentru zestre + căsătoriile pentru faimă + căsătoriile pentru poziţie socială = chix. Recitim: 1 căsătorie exprimată cauzal + 3 tipuri de căsătorie exprimate final = chix. De ce-or fi dând rateu căsătoriile pentru zestre/faimă/poziţie? Pentru că scopul lor este în afara căsătoriei. Şi e discutabil, aproape ignobil. Clar? Clar. Dar de ce le este asociată căsătoria aranjată de părinţi? Mister... Daniela Nane nu ne zice. Însă prin contingenţă, şi aceasta devine ignobilă. Mesajul a trecut, sper, şi la voi...

Prin liceu, citindu-l pe Balzac, Physiologie du mariage, dau de o afirmaţie care m-a lăsat cu gura căscată. Cică un anume personaj era îndrăgostit de tânăra lui soţie, aleasă de părinţii săi. Stai aşa, cum vine asta, păi părinţii, aceste fiinţe ignobile, care stabilesc mariaje pornind de la criterii jegoase, cum se poate?... V-aţi întrebat vreodată de ce aproape fără excepţie literatura prezintă mariajele convenite de părinţi ca fiind nişte dezastre? Ideea a apărut prin secolul XIX, a scandalizat, dar azi este unanim acceptată. Daniela Nane a scos-o dintr-un raft la care are acces toată lumea, e un bun comun şi azi nu mai şochează pe nimeni. Ea se bazează pe sugestia că după o anumită vârstă oamenii devin automat josnici, ei nu mai pot decide nimic pentru cei tineri, iar cei tineri posedă în ei tot adevărul şi toată puritatea de care au nevoie în viaţă. Cât sunt tineri, pentru că va veni o vreme când şi ei vor fi libidinoşi şi mârlani, nu-i aşa? Cam ca Daniela Nane pe la 40 de ani, când expiră tinereţea...

Hai să vă zgâlţâi puţin. În urmă cu ceva vreme discutam cu un prieten arab. L-am întrebat cum se petrece căsătoria în Maghreb. Aproape fără excepţie, mariajele sunt aranjate de părinţi, zice. Viitorul mire poate să-şi caute şi singur mireasa, dar binecuvântarea părinţilor este necesară, mai zice. Mireasa poate să respingă oricâte propuneri, nu poate să acceptă una fără să fie consimţită şi de părinţi, zice. L-am întrebat, ce se întâmplă dacă cei doi, el şi ea, decid să se căsătorească fără acceptul părinţilor. A râs, aşa ceva e cu neputinţă. Dar dacă? E cu neputinţă, zice. Dar dacă, am insistat. Ei bine, în cazul acela cei doi se rup de familie şi de întreg tribul, caz în care toată protecţia care decurgea din apartenenţa lor la un clan numeros este pierdută, zice. În mod normal, nimeni nu face aşa ceva în lumea arabă. Prietenul meu este căsătorit, şi absolut fericit de alegerea pe care au făcut-o părinţii lui.

Hopa sus, încercaţi să aruncaţi o privire de ansamblu. În afara occidentului şi extremului-occident, căsătoriile sunt încă organizate de părinţi. Şi ştiţi ceva, rata spectaculoasă a divorţurilor este tot o specialitate euro-americană. E de rău? e de bine? Eu zic că e de rău.

Mai zice Daniela Nane: “Fiecare dintre noi am venit pe lume pentru a invata lectiile noastre de viata, ale noastre, nu ale altcuiva sau prin altcineva.” Aici n-am să mă lungesc. Primii care au enunţat ideea vieţii-ca-şcoală sunt spiritiştii, apăruţi în Statele Unite la sfârşitul secolului XIX. Dacă aş vrea să mă distrez la adresa enormităţilor spuse de ei, aş avea exemple cu toptanul. Au fost printre tâmpiţii cei mai decorativi pe care i-a excretat omenirea în partea ei cea mai bolnavă.

Tot Daniela Nane ne mai încântă cu : “Cum putem sti ca nu gresim? In general, exista un foarte puternic sentiment care te face sa fii sigur atunci cand ai o datorie.” Aşadar, ne explică faptul că sentimentele sunt superioare intelectului, de vreme ce datoriile nu pot fi surprinse mental, ci zac într-un colţ de suflet. Stupefiant...

Altă vrăjeală: “Cand vad oameni care se chinuiesc sa se conformeze unor modele imposibile, urmand sfaturile vanzatorilor de iluzii sau ale unor "experti" in diverse specialitati pe care mass-media ni-i ofera din ce in ce mai des, ma intreb daca n-ar trebui sa existe si cineva care sa atraga atentia si sa reaminteasca faptul ca fiecare dintre noi este unic. Fiecare ar trebui sa-si utilizeze talentele fara sa se confrunte cu altcineva in afara de sine, fara sa se raporteze la modelele impuse obsesiv de moda sau societate.” Fragment cu iz autobiografic.

Încă una: “Autentic inseamna sa fii absolut cinstit si corect cu tine insuti. Sa ai o desavarsita incredere in tine si sa faci ceva doar pentru ca e important pentru tine, nu pentru felul in care te pot percepe ceilalti. Cand esti tu insuti si exprimi propriul si simplul tau adevar, traiesti autentic si fericit, traiesti in iubire.” Ideea superiorităţii valorilor “de sinceritate” a apărut în filmografia anilor ’60. A detronat superioritatea valorilor “de fidelitate”, de sorginte tradiţională.

Partea cea mai drăguţă am lăsat-o pentru final: “Daca alegi sa te dezvolti, curand sosesc si ajutoarele specifice tipului de activitate pe care vrei sa o desfasori. Atunci cand intentiile sunt luminoase, dorind binele tuturor, vin ingeri sau ghizi spirituali care te sprijina si te indruma. Cum intri in legatura cu ei devine o problema care se rezolva doar atunci cand intelegi un fapt: cu cat te concentrezi mai mult pe telurile personale, pe gratificarea egoului si pe ambitie cu atat mai mica este sansa de a patrunde in domeniile mai profunde ale existentei. Imi asum azi riscul de a descrie felul in care intru eu in comunicare cu ingerii. Cand am de luat o hotarare importanta caut un spatiu linistit ca sa pot sta comod cateva minute. Inchid ochii, ma detasez de zgomotele ambientale cu intentia de a auzi mesaje de la ingerii mei, ma vad inconjurata de lumina alb-aurie si cer protectie divina, cer ca doar entitatile din surse inalte sa intre in spatiul meu, pentru ca nimeni altcineva sa nu aiba acces la mine. Cer claritate absoluta in receptarea mesajelor, apoi pun intrebarea la care doresc raspuns. Stau linistita, simtind pacea si linistea din jur, respirand relaxat, comandand mintii doar sa asculte, multumesc ingerilor si ghizilor pentru ca se afla cu mine si, incet-incet, incep sa simt raspunsurile. Vei afla cum numai atunci cand vei incerca si tu. Ori niciodata."

Povestioara asta e foarte hazlie, şi aş propune o dramatizare. Nu poate fi sesizată în enormitatea ei decât la nivel vizual, adică în răspăr cu lexicul de caieţel de expresii frumoase pe care-l utilizează Daniela Nane.

Reluat frust, farmecul se duce în aia mă-si:

Faza 1: Daniela Nane alege conştient şi conştiincios să se dezvolte.

Faza 2: Vin la ea îngerii. Sau ghizii spirituali. Nu e sigur. Dar ce contează. Ideea e că vin la Daniela Nane, care încă mai vrea să se dezvolte. Nu fiţi cârcotaşi.

Faza 3: Daniela Nane caută un spaţiu. Nimereşte în dormitor. E un spaţiu? E.

Faza 4: Daniela Nane se detaşează de zgomotele ambientale: “Închide, Lache, manelele!” Daniela se mai dezvoltă un pic.

Faza 5: Daniela Nane este în sfârşit înconjurată de lumina alb-aurie (a neonului din dormitor).

Faza 6: Daniela Nane cere ca entităţile din surse înalte să aibă acces în dormitor. Entităţile de la parter şi Lache pleacă la o bere. Daniela se mai dezvoltă un pic mic.

Faza 7: Daniela Nane: “Băi, entităţilor, vorbiţi mai clar şi nu mai scuipaţi pe covor!”

Faza 8: Daniela Nane simte răspunsurile. (cenzurat) Daniela s-a dezvoltat la maxim pentru seara aceea.

Faza 9: Daniela Nane adoarme pulbere de obosită. Mâine trebuie să se trezească de dimineaţă. Are de croşetat un articol pentru Evenimentul Zilei. Tema: “Cum să intri în armonie cu Universul, adică cu soacra, cu şeful de la scârbici şi cu poliţaiul care ţi-a confiscat carnetul pentru că ai călcat o babă pe roşu.” Greu, greu, dar îngerii o vor ajuta şi de data asta s-o scoată la capăt.

Care capăt? Şi ce să scoată?!

Nu ştiu voi, dar eu m-am stricat de râs. Ca idee generală, sursa ultimelor dihănii à la Daniela Nane se găseşte în relatările bioenergeticienilor, pas cu pas. Farsorul Lobsang Rampa a descris şi el “întâlniri” asemănătoare. Genul ăsta de abordări “magice” eu personal îl deconseiez, pentru că cel care le încearcă nu este pregătit să discearnă între influenţele rătăcitoare cu care intră în contact, şi avertizările venite din partea celor care ştiau ce zic sunt cât de poate de categorice. Trebuie să fii Daniela Nane tare de tot ca să-ţi imaginezi că triajul se face “cerând ca doar entităţile înalte să intre în spaţiu”, ca şi cum ai trimite ferparuri la o sindrofie fiţoasă.

Oricum, râdem noi ce râdem, dar dacă astfel de poluări mentale au loc în spaţiul public, şi mai sunt şi atât de uşor accesibile, atunci lumea noastră ar trebui să ne provoace multă milă. Cam cât un canceros care nu mai are nici o şansă... Ideile autentice, cele care ar putea purifica individul, sunt înlocuite acum cu idei-în-ţiplă: atrăgătoare dar cu termen de garanţie limitat şi care nu ţin de nimic. Ba, dacă le dai ambalajul jos, ai să vezi că nici cine ştie ce estetice nu sunt.

P.S. Degeabatologul de serviciu vine cu o propunere constructivă pentru vedeta Daniela Nane. Terapie pură!

Google