Despărţirea de literatură
Găsesc în Mătuşa Julio şi condeierul, romanul lui Mario Vargas Llosa, fragmentele următoare:
“Era o fiinţă cu elanuri schimbătoare şi contradictorii, dar întotdeauna sincere. Fusese steaua secţiei de literatură a Universităţii Catolice, unde nu se mai pomenise un student mai sârguincios ca el, nici un cititor de poezie atât de lucid, nici un comentator mai subtil al textelor dificile. Toată lumea presupunea că o să-şi dea licenţa cu o texă strălucită, că va fi un strălucit profesor universitar şi un poet sau critic la fel de strălucit. Dar, fără explicaţii, într-o bună zi i-a decepţionat pe toţi, abandonându-şi teza la care lucra, renunţând la literatură şi la Universitatea Catolică şi înscriindu-se la Universitatea San Marcos ca student la Ştiinţe Economice.
Când îl întreba cineva cărui fapt i se datoreşte acest abandon, el mărturisea (sau glumea) că teza la care lucra îi deschisese ochii. Se intitula “Proverbele la Ricardo Palma”. Trebuise să citească Tradiţiile peruane cu lupa, vânând proverbe, şi cum era conştiincios şi riguros, reuşise să umple un sertar cu fişe erudite. Apoi, într-o dimineaţă a dat foc sertarului cu fişe cu tot pe un maidan – el şi cu mine am tras un dans apaş în jurul flăcărilor filologice – şi a declarat că urăşte literatura şi că până şi economia era preferabilă acesteia. Javier îşi făcea practica la Banca Centrală de Rezerve şi găsea mereu un pretext să dea o fugă până la Radio Panamericana. Din coşmarul lui paremiologic rămăsese cu obiceiul de a-mi aplica nitam-nisam câte o zicătoare.”
Despărţirea de literatură survine şi are sens doar în cazul unui mare iubitor de ficţiune. E ca în bancul cu vioara întâi care, în timpul unei repetiţii, stă cu arcuşul rezemat de pământ, iar când dirijorul întreabă în cele din urmă de ce nu participă vedeta la repetiţie, răspunde simplu: “Nu-mi place muzica...” Răul de ficţiune. Dez-bovarizarea. Mă gândesc că poate la mijloc nu este decât conştientizarea faptului că realitatea însăşi, aşa cum o percepem noi, este tot o ficţiune. Despărţirea de literatură pentru realitatea frustă, distanţarea de o ficţiune pentru alta... Pragmatismul, rentabilitatea şi “realismul” ca tropi ficţionali.
“Era o fiinţă cu elanuri schimbătoare şi contradictorii, dar întotdeauna sincere. Fusese steaua secţiei de literatură a Universităţii Catolice, unde nu se mai pomenise un student mai sârguincios ca el, nici un cititor de poezie atât de lucid, nici un comentator mai subtil al textelor dificile. Toată lumea presupunea că o să-şi dea licenţa cu o texă strălucită, că va fi un strălucit profesor universitar şi un poet sau critic la fel de strălucit. Dar, fără explicaţii, într-o bună zi i-a decepţionat pe toţi, abandonându-şi teza la care lucra, renunţând la literatură şi la Universitatea Catolică şi înscriindu-se la Universitatea San Marcos ca student la Ştiinţe Economice.
Când îl întreba cineva cărui fapt i se datoreşte acest abandon, el mărturisea (sau glumea) că teza la care lucra îi deschisese ochii. Se intitula “Proverbele la Ricardo Palma”. Trebuise să citească Tradiţiile peruane cu lupa, vânând proverbe, şi cum era conştiincios şi riguros, reuşise să umple un sertar cu fişe erudite. Apoi, într-o dimineaţă a dat foc sertarului cu fişe cu tot pe un maidan – el şi cu mine am tras un dans apaş în jurul flăcărilor filologice – şi a declarat că urăşte literatura şi că până şi economia era preferabilă acesteia. Javier îşi făcea practica la Banca Centrală de Rezerve şi găsea mereu un pretext să dea o fugă până la Radio Panamericana. Din coşmarul lui paremiologic rămăsese cu obiceiul de a-mi aplica nitam-nisam câte o zicătoare.”
Despărţirea de literatură survine şi are sens doar în cazul unui mare iubitor de ficţiune. E ca în bancul cu vioara întâi care, în timpul unei repetiţii, stă cu arcuşul rezemat de pământ, iar când dirijorul întreabă în cele din urmă de ce nu participă vedeta la repetiţie, răspunde simplu: “Nu-mi place muzica...” Răul de ficţiune. Dez-bovarizarea. Mă gândesc că poate la mijloc nu este decât conştientizarea faptului că realitatea însăşi, aşa cum o percepem noi, este tot o ficţiune. Despărţirea de literatură pentru realitatea frustă, distanţarea de o ficţiune pentru alta... Pragmatismul, rentabilitatea şi “realismul” ca tropi ficţionali.
0
comentarii
Etichete:
Ariergarda culturii
