luni, 30 iulie 2007

Pentru o istorie non-evenimenţială

Manualele de istorie sunt ziarele de scandal ale diacroniei. Un milion de oameni cuminţi nu-şi găsesc în ele locul unui nebun care „face istoria”. Dereglarea este preferată normei, o lună de război ocupă mai mult loc ca 10 ani de pace.

Analiza istorică obiectivă ar fi mai nesfârşită decât istoria însăşi: povestea fiecărui minut trăit de fiecare om al fiecărui regat din această lume. Principiul analizei exclude odată pentru totdeauna sinteza, din cauza presiunii infinitului pe care o poartă cu sine. Privilegierea evenimentului istoric este o superstiţie fără fundament, pentru care neputinţa noastră de a şti totul nu este decât o scuză nevolnică.

Vulgarizarea à la Alexandru Mitru privilegiază evenimentul mitologic în defavoarea detaliilor. Impurificată prin lipsa buturugilor mici, cititorului i se oferă, „pe înţelesul său”, ziarul de scandal al Olimpului. Manualele de istorie sunt pentru înţelesul nostru, dar este oare înţelesul nostru pe măsura Istoriei?

Împotriva logicii superstiţioase a lui „mai bine ceva, decât deloc”, eu spun că mai bine deloc, decât aşa ceva…

Google