De ce-a murit perfectul simplu?

Dintre toate timpurile trecute, perfectul simplu, sau trecutul definit, este cel mai aristocratic. El exprimă “un fapt complet săvârşit într-un anume moment al trecutului, fără a lua in considerare legătura pe care acest fapt, el însuşi au prin consecinţele lui, o poate avea cu prezentul” (Grévisse). Imperfectul e fluid, cu el nu ştii nici unde începe, nici unde se sfârşeşte trecutul. Perfectul compus e indefinit, pentru că există un contact între el şi prezent, fie că acţiunea nu este în întregime săvârşită în momentul vorbirii, fie consecinţele ei se răsfrâng în prezent. Perfectul simplu e o acţiune-punct. Cu el ştii doar că s-a întâmplat într-un anume fel şi nu altcumva.

Gramaticienii şi-au pus întrebarea de ce a dispărut perfectul simplu. Ipoteza cea mai acceptată este aceea că bizareria şi complexitatea morfologiei i-ar fi adus sfârşitul. E inept. Pe vremea când era folosit, era la fel de “bizar” şi de “complex”. Eu cred că moartea i s-a tras din prea multă precizie. Perfectul simplu a fost răpus de pluralitatea perspectivelor. Aţi remarcat că nu se poate cu nici un chip spune: “probabil el murí”? Trecutul definit ne-a întors spatele atunci când am abandonat certitudinile despre trecutul câmpului nostru cultural... Adevărul s-a lichefiat...