Despre Răul Dumnezeu (again and again Cronicile Narniei)

Undeva în al treilea volum al Cronicilor Narniei, Lucy îl întreabă pe Domnul Beaver, referindu-se la Aslan, imagine leonină a avatarului divin: “Aşadar în preajma lui nu eşti în siguranţă?” Şi primeşte răspunsul: “Cine a spus ceva despre siguranţă? Evident că nu eşti în siguranţă. Dar el este bun. El este Regele, ţi-am zis.” Aslan este de-a lungul cronicilor Leul vorbitor care instaurează prin forţă şi inteligenţă dreptatea. Rolul lui este purificator şi vindecător, el arde scoriile care năpădesc Narnia şi o restaurează spiritual. Prin el se manifestă cele două feţe ale lui Dumnezeu: Cel Maiestuos (dimensiunea aspră, răzbunătoare) şi Cel Milostiv (dimensiunea blândă, iertătoare). Cine poate sta nestingherit în faţa lui Dumnezeu înainte de a obţine iertarea Lui?

În al treisprezecelea capitol, tot despre Aslan: “Oamenii care nu au fost niciodată în Narnia cred adesea că un lucru nu poate fi bun şi înfricoşător în acelaşi timp.” Pornind de la o lectură parţială a Bibliei, absolutizând injoncţiunile christice, creştinii au sfârşit într-o cumplită erezie: cea a negării dimensiunii maiestuoase a lui Dumnezeu. Secolul XVIII francez a fost cel al bondieuseriilor, a “bunului Dumnezeu” în sus şi a “bunului Dumnezeu" în jos, a unei Providenţe care iartă bleg totul, inclusiv viciile. Nimeni nu este fără păcat, dar de aici până la eternizarea placidă a păcatului e drum lung. Dumnezeu este Bun, e adevărat, dar să nu uităm că El este şi Rău. Dumnezeu este ceva nespus de bun şi de înfricoşător în acelaşi timp, pentru că nu este dumnezeu, decât Dumnezeu.

---------------

Pornind de la Cronicile Narniei, am mai scris:

Despre ispite

Ce magicã esti, lumea mea!

Despre pluralitatea lecturilor

Despre incertitudinile elective

Sandwich-uri pentru Făt-Frumos

Despre lucruri ce nu se văd