luni, 17 septembrie 2007

Galantarul cu religii

- Daţi-mi vă rog şi mie bucata aia de hinduism, nu, nu aia în sanscrită că nu pot digera, cea în traducere şi cu note de subsol mai puţine. Vă rog şi nişte islam, dar din cel neviolent dacă este... aşa... şi nişte creştinism de toţi banii, cât a mai rămas. Aveţi şi un ambalaj? Că nu pot să mă plimb aşa pe drum, să nu fac cuiva pofta!

Cum vi se pare fraza de mai sus? Absurdă? Halucinantă? Vai, dar se poate? Este doar singura modalitate în care ar putea funcţiona, dacă ar, “libertatea” religioasă. Fiecare servindu-se după gust, după posibilităţi... Am întâlnit într-o zi un “intelectual” care spunea că detestă toate religiile, dar are simpatii pentru buddhism. Azi i-am regăsit numele în lista unei asociaţii extrem de zgomotoase, remarcată dar nu şi remarcabilă prin iniţiativele ei împotriva icoanelor din şcolile româneşti. Cât cântărea “simpatia pentru buddhism” a ipochimenului? Cât pofta cuiva care se uită într-un galantar şi nu cumpără, fie că n-are bani, fie că ţine la siluetă.

Sunt, dacă mai trebuia spus, împotriva “libertăţii” religioase. Din aceeaşi aversiune pe care o am pentru pokemoni, fiinţele acelea care populau într-o vreme ecranele televizoarelor. Religia este o chestie eminamente practică, departe de visăraia “idealurilor” imposibil de atins. Sunt şi eu deci un om practic, învăţat să preţuiască mai mult un câine viu decât un leu dintr-o poză. Ideea că un om ar deveni liber din punct de vedere religios este un pokemon, foarte zglobie şi drăgălaşă dar irealizabilă. Religiile corespund unor paradigme mentale constrângătoare, care nu se schimbă precum rochiile, pentru că sunt la fel de ataşate indivizilor ca un pansament dedesubtul căruia a curs sânge. Nu poţi fi luni creştin, marţi musulman, miercuri evreu... poţi încerca, sigur, la fel cum poţi încerca să faci acasă acrobaţiile de la circ...

Ne place sau nu, religiile ţin de o dictatură intelectuală cvasi-inevitabilă. Singurele opţiuni care rămân individului sunt cele ale intensităţii vs. aparenţă (creştin deplin sau creştin “sociologic”), ipoteza schimbării cu totul a matricii mentale fiind aproape inutil de luat în calcul. Nu există libertate religioasă, nu pe măsura liberului arbitru, cele două noţiuni nefiind decât vag înrudite. Iar cel care decide să-şi asume ateismul nu iese de sub povara responsabilităţii, ci schimbă religia pe simulacrul ei (să nu uităm că Mircea Eliade plănuia să continue Istoria ideilor şi a credinţelor religioase cu un al patrulea volum, cel al ideologiilor totalitare ale secolului XX, în fapt religii laice ale paradisului terestru).

12 comentarii :

  1. Anonim spunea...

    http://www.evz.ro/article.php?artid=323118

  2. Anonim spunea...

    Alt dobitoc care caută o metode de a se afirma. Alte cuvinte sunt de prisos.

  3. Anonim spunea...

    e periculoasa sintagma "dictatura intelectuala cvasi-inevitabila". ar putea fi citata in procesul secolului, in care religia va fi aruncata dupa gratii de adeptii libertatii... religioase. Bine identificat instinctul asta de supermarket al amestecarii credintelor.

    Religia consumabila, intersanjabila, ideea ca se poate orice...

  4. Radu Iliescu spunea...

    Periculoasa, fireste, dar inevitabila. Cuvantul "dictatura" a fost demonizat intens in favoarea utopiei democratice, dar daca stam si reflectam putin constatam ca multiple aspecte ale vietii noastre se prezinta sub forma unui dictat.

    Astfel, familia nu ne-o putem alege (nu parintii, nu fratii si celelalte rude de sange). Nu putem sa ne modificam coeficientul de inteligenta si, dupa cum spune Biblia, cine ar putea sa-si adauge o schioapa la propria inaltime? Nimeni nu poate sari peste umbra lui, spune un proverb...

    De fapt, ceea ce a facut odioase dictaturile secolului XX, ca si absolutismul monarhic pre-1789 francez, este caracterul lor personal, arbitrar, sentmental, in vreme ce religia, familia si alte valori sunt exact contrariul: nepersonale, relative Principiului.

  5. Anonim spunea...

    Dupa condamnarea fundamentalismului religios islamic, se pare ca urmeaza condamnarea celui crestin ortodox, ramas fidel Principiului.

    In prima parte din "Religie si putere" - I.P. Culianu - G. Romanato explica succesul societatii americane prin separarea Statului de Biserica. Amestecul credintelor a farimitat Biserica in zeci sau sute de biserici. Exemplul care l-am dat mai sus, cu senatorul american care in numele libertatii religioase l-a dat in judecata pe Dumnezeu, departe de a fi o bravada tipic americana, este mesajul clar ca libertatea religioasa ataca Religia. La fel, critica adusa Legii Cultelor din Romania de catre un departament al USA, este in legatura cu absenta aceste "libertati religioase".
    Capata contur din ce in ce mai clar ideea ca societatea occidentala de tip american este incompatibila cu credinta religioasa.
    Dar crestinismul ortodox nu e doar neproductiv, lipsit de pragmatism, ci chiar nociv iar productiile artistice de ultim moment arata clar demonizarea credintei crestine:
    http://www.theaustralian.news.com.au/common/imagedata/0,,5633588,00.jpg
    (linkul indica productia artistica religioasa a Priscillei Bracks)

    Impunerea unor norme, asa cum zici, personale, arbitrare, sentimentale va avea drept urmare, cred, pierderea coeziunii, a coerentei sociale ca urmare a disparitiei sensului comun dat de credinta crestin ortodoxa. Aceste noi norme sociale vor putea fi aplicate intr-un timp scurt, diferentiat in functie de criteriul geografic, social sau economic prin intermediul mass-media. Fac aceste afirmatii fiindca am urmarit reactia comunitatilor traditionale in cazul primului contact cu un persoane necunoscute. Prima intrebare este de regula asupra apartenentei religioase in incercarea de-a gasi un reper comun care sa faca posibila comunicarea.

    Desigur, ne-am putea afirma coeziunea uniti in jurul oricarui inalt ideal, cum ar fi bunastarea, progresul, binele (exterior raului), democratia, freedomul. Ramane de vazut in ce masura umanitatea isi va putea reconsidera principiile. Deocamdata, daca ceva merge prost, e din cauza celor rai, care sunt impotriva si plasati in afara societatii de tip occidental. Acesti rai invidiaza occidentul si vor sa-l distruga.

  6. Anonim spunea...

    erata:
    http://www.theaustralian.news.com.au/common/imagedata/0,,5633588,00.jpg

  7. Anonim spunea...

    Depinde cat accepti tu din aceasta dictatura intelectuala, porninta practic de propriul eu, un eu mult prea slab...

  8. P. spunea...

    revin cu intarziere : e drept ce spui despre denaturarea termenului de "dictatura" in favoarea celui de "democratie". Insa mi se pare ca e si o mare diferenta de sens intre cele doua acceptiuni : dictatura sociala e opresiva, in vreme ce dictatura intelectuala ne duce, paradoxal, la eliberare - la "Inrobeste-ma, Doamne, ca sa fiu liber!"

  9. Radu Iliescu spunea...

    Da, asa este, nenea man. Dictatura intelectuala elibereaza. Undeva in "Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meisteri", Goethe spune ca geniul poate fi recunoscut de tanar prin supunerea pe care o manifesta fata de norme. Inainte de a inova, inainte de a muta problema pe alt fagas, geniul este cel care intelege cadrul in care se desfasoarea lucrurile.

    "Creativitatea", fushereala in numele viziunii personale - acestea sunt pana la urma simptome ale superficialitatii...

  10. P. spunea...

    bine spus, nenea Iliescu. mi se pare ca toti ne nastem genii. orice norma de sugruma de la bun inceput "creativitatea", libertatea de a batea campii nestingherit (scriu cuvintele astea asteptandu-ma sa rasara din vreun colt de site vreun adept fervent al humanrights si sa stupeasca diabolic : "Aha! vreti dictatura! Sunteti fundamentalisti, fanatici, sunteti plini de prejudecati etc").

    nu se vede ca toate lumea sparge vesela la tipare? s-au facut cioburi peste tot. (de cand tot vreau sa scriu cate ceva pe tema asta).

  11. Radu Iliescu spunea...

    Ne place sau nu, ii tinem minte doar pe profesorii care ne freaca ridichea. Si asta pentru ca ei ne construiesc caracterul.

  12. P. spunea...

    adevarat. a construi (o casa sau un caracter, cam tot aia) presupune in primul rand a nu disipa aiurea materia, a o aduna armonios, preferabil inspre in sus. "creativitatea", inteleasca ca un concept care ne justifica aprioric orice aberatie nu inseamna decat o risipire din care e greu sa aduni ceva la loc.

Google