joi, 20 septembrie 2007

Sandwich-uri pentru Făt-Frumos (pornind de la Cronici...)

Zice Edmund în acelaşi volum (al treilea sau al patrulea, aşa cum am stabilit): “And no chance for dinner.” Patru fraţi pe o câmpie plină de zăpadă, aruncaţi dintr-o lume în alta (dar nu mai diferit ca de la Vaslui la Constanţa), care trebuie să salveze lumea (mă rog, Narnia, nu America). Şi nici un pacheţel pentru pauza mare. Tuturor le este foame, numai Edmund însă verbalizează nemulţumirea.

Întrebarea care se pune este: trebuie să-ţi iei un sandwich în geantă dacă îţi propui să salvezi lumea? Să încercăm să răspundem reîncărcând o poveste. Cică într-un sat din lumea asta largă s-a născut un ficior numit Făt-Frumos. Prezenta toate caracteristicile genului: păr de aur, soarele pe piept şi luna în spate, luceferi pe umeri şi viteză exponenţială de creştere. Asseturile părinţilor erau cam slăbuţe: joburi ca-n tranziţie, wellfare ca-n America şi economii ca-n New Orleans înainte şi după Katrina. Nu-i vorbă, Făt-Frumos compensa din plin toate aceste neajunsuri muncind ca un workaholic în trei firme concomitent şi freelancer în timpul nopţii, dar dacă administraţia şi-a propus să rămâi calic ca să devii voluntar în armată fii sigur că nu scapi. Aşa că Făt-Frumos s-a decis să plece în lumea largă să-şi caute norocul.

Ajunşi în acest moment crucial, în care un personaj drag decide să forţeze porţile destinului, întrebarea ajutătoare este: îşi va condiţiona Făt-Frumos tripul de prezenţa unui bilet aller-retour cu terminus Chance, o asigurare de sănătate pe perioada voiajului şi nişte vaucere de cazare? Adică, mai pe scurt, îşi va umple bocceluţa cu sandwich-uri sau nu? Tot n-aţi înţeles?

Să figurăm atunci grafic natura problemei. Să presupunem că trebuie să desenăm existenţa noastră personală. Suntem tentaţi s-o figurăm sub forma unui cerc. Însă nu este foarte înţelept, pentru că cercul este o figură închisă, autosuficientă. Cercul este imaginea predictibilităţii şi a controlului total. Visul existenţei “rotunde” este unul modern, pentru că perfecţiunea pe care şi-o asumă este imposibilă. Dacă am fi cu adevărat nişte cercuri nimic neprevăzut nu ni s-ar putea întâmpla. Or, în realitate, fie că vrem sau nu niciodată nu putem controla totul nici măcar în ceea ce priveşte viaţa noastră proprie, oricând ne lovesc surprizele.

Pentru cei dinaintea noastră ceea ce spun eu aici era evidenţa însăşi, pentru moderni este ceva neplăcut şi inacceptabil. Şi asta pentru că obsesia controlului este printre trăsăturile cele mai pregnante şi cele mai nocive ale modernităţii. Strămoşii ştiau că cercul nu poate fi închis, şi nici măcar nu încercau asta. Ei tolerau o anume cantitate de rău şi de nefericire ca semn al deschiderii lor spre imponderabil, şi respingeau ca pe o nebunie dorinţa de a construi inginereşte o lume “bună” sau “fericită”. Făt-Frumos pleacă întotdeauna la drum fără asigurare medicală, fără vaucere şi fără bilet dus-întors. Şi asta pentru că ar fi un nonsens să cauţi imponderabilul închizând cercul, nelăsându-i acestuia nici o posibilitate să se manifeste. Mark Twain, în romanul Un yakeu la Curtea regelui Arthur, imaginând un american care face o călătorie în timp din secolul XIX în secolul VI, ajunge la concluzia că moartea cavaleriei rătăcitoare a Mesei Rotunde s-a produs prin obligarea acestora să plece în căutarea norocului cu pacheţelul pus bine în coif.

S-ar crede că dacă prevezi totul când porneşti în căutarea norocului, te aşteaptă un drum lin şi confortabil, fără bătăi de cap. Lucrul acesta ar fi deplin valabil dacă realmente existenţa noastră ar putea fi figurată sub forma unui cerc închis. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa: nu trăim cercuri ci spirale, sau cercuri deschise, pentru că nu trecem niciodată de două ori prin acelaşi punct. Orice încercare de a închide cercul existenţei prin previziune excesivă şi tentatia de a controla totul conduce iremediabil la o catastrofă. Din cauza asta nu trebuie să porneşti în căutarea Norocului altfel decât cu mâinile în buzunar şi fluierând nepăsător, din aceeaşi cauză nu poţi salva lumea decât dacă nu există înainte de prânz nici o şansă să mănânci la prânz...

---------------

Pornind de la Cronicile Narniei, am mai scris:

Despre ispite

Ce magicã esti, lumea mea!

Despre pluralitatea lecturilor

Despre Răul Dumnezeu

Despre incertitudinile elective

Despre lucruri ce nu se văd

2 comentarii :

  1. Ştefan Muşat spunea...

    Dacă am înţeles eu bine, atunci când îţi propui să faci ceva măreţ şi straşnic, este de preferat să pleci fluierând şi cu capu’ în nori decât să îţi propui obiective, dead-line-uri şi alte măgării din astea?

  2. Radu Iliescu spunea...

    Da, sigur, dar numai daca iti propui ceva strasnic, cum zici tu. Daca pleci la piata, e preferabil sa-ti noteze sotia tot cu ce vei umple sacosele. :-)

Google