Sunt un manelist pasiv

Azi am discutat despre manele cu un coleg, profesor de muzică, pasionat de muzica tradiţională, domeniu în care are o adevărată erudiţie. Ca să nu mai vorbim de o competenţă pe care abia o pot sonda. E mai presus de toate om blând, care nu se lasă cuprins de ţâfne, nici măcar atunci când acestea sunt deplin justificate.

L-am întrebat deci pe distinsul meu coleg cum receptează manelele un profesionist, trecut prin Conservator şi dedat la muzica bună. A zâmbit. Aşa, ca despre elev penal, care încă n-a aflat că e mai uşor de obţinut un 9 decât de “scos” un 5. Atitudine didactică, de profesionist, fără falsă condescendenţă.

Atât cât am priceput şi reţinut, manelele sunt un produs pe care un muzician îl poate califica drept “ieftin”. Un album de manele este conceput de către un om care a înţeles în ce constau detaliile mărfii în 48 de ore. Muzical vorbind, sunt 4 acorduri mari şi late, nimic în plus, altfel se complică prea mult linia melodică şi se înregistrează pierderi la încasări. Ca surse, manelele combină ceva din muzica lăutărească, un pic din cea turcească, din cea sârbească, din folklorul românesc şi alte influenţe de mai mică pondere. Surse nobile cu toate, dar amestecul e prin definiţie ignobil. Să ne imaginăm o clădire care preia influienţe din rococo-ul flamand, din arta shintoismului japonez, din aspectul clădirilor pentru birouri ale nord-americanilor şi din locuinţele moscovite construite în perioada stalinistă. Ei bine, cam aşa sunt şi manelele: dacă vrei să preiei ceva din cât mai multe locuri, elementele disparate trebuie aduse la cel mai mic numitor comun. Care e situat, după cum spune şi numele (“cel mai mic”!) undeva foarte jos.

Cât de “jos” sunt preluările din care s-au constituit manelele? N-aş putea spune. Dar pot spune că rezultatul final ţine mai mult de parodic decât de elucubraţia simplistă. Manelele sunt, aşadar, maimuţăreli ale muzicii, contrafaceri, băşcălii care se iau în serios. Aspectul ironic este uşor sesizabil de cel care ascultă efortul maneliştilor de a transmite stări melancolice, un fiasco pe toată linia. Nu cred că sunt singurul care râde cu poftă când Turbo-Guţă se lasă acaparat de niscai tulburări în dragoste. Concepută ca muzică a mitocanilor care “au reuşit în viaţă”, maneaua este victima propriului ei succes, fiind incapabilă să transmită tristeţea. Şi nu e vorba de o specializare, ci de un handicap.

Relaţia mea cu manelele am epuizat-o din titlu: există fumători pasivi, eu sunt un manelist pasiv. Locul predilect de intoxicare: maşinile care mă iau la autostop. Există o legătură misterioasă între şoferii care opresc la “ia-mă nene” şi Turbo-Guiţă, sau Adrian Copilul Care Se Face De Minune. Recent însă am făcut o cură de manele căreia azi îi pun capăt. În momentul în care scriu aceste rânduri, gândul meu cald se îndreaptă spre cartierul liniştit în care mi-am cumpărat apartament, la blocul de oameni cumsecade în care locuiesc, la scara cu vecinii respectuoşi care mă salută cu “Să trăiţi!”, dându-mi astfel prilej să inovez cu “Şi dumneavoastra!”, şi nu în ultimul rând la tine, vecinul meu manelist. Vreau să spun că întâlnirea noastră are ceva providenţial: dintre toţi oamenii aşezaţi şi cuminţi cu care puteam fi vecin, cu tine am ales să împart acelaşi zid, şi până azi să ascult aceeaşi muzică, ooooooo viaţa ta, oooooo inima ta - (c) Adrian. Sensibilitatea ta de om preocupat de faptul că au plecat români din ţară, stresaţi de partea financiară - (c) Carmen Şerban, moravurile tale casnice (vezi “Rupe-te nevastă, dansează pe masă!” - (c) Vali Vijelie) m-au decis să te bag. Aşa cum auzi şi cum aud, de azi te bag în cura antimanele.

Am cumpărat, vecine, o cutie de incinte acustice mari şi late, pe care le-am aşezat strategic prin sufragerie. Vreo şase. Faine, grele, din lemn, cu vaţi mulţi, un pumn de bani am stricat pe ele, dar când e vorba de cazuri disperate nu-s meschin. Pe a’ mai lătăreaţă am înfipt-o în fundul calculatorului, dragule, şi când am dat fanfara la maxim am cunoscut calitatea termopanelor, care uite, nu te lasă la greu, nu minte tipul ăla din reclame.

Şi acum ascultă lista de bunătăţuri pe care ţi le voi pune dinainte, întru dezmanelizare. Dimineaţa vom începe tonic cu nişte fugăreli de Bach, personal adooor clavecinul şi orga, au nişte efecte devastatoare pentru cei care cred că muzica a fost inventată odată cu sintetizatorul. Ştiu că ai să fii speriat la început auzind sunetele orgii, nişte manelişti holiudieni le-au folosit prin filmele horror, dar fii înţelegător, în vremurile noastre şi nu eşti divă ca lumea dacă nu faci filme porno la începutul carierei...

Pe la dejun Misa în Mi Minor, ca să rămânem tot pe la Bach, mi se pare cea mai bună opţiune. O să-ţi facă scăriţa paca-paca, dar nu te speria, e semn că începe să lucreze. Gustarea de la 10 se asortează cum nu se poate mai bine cu Sfânta Liturghie din secolul XVII a Bisericii Ortodoxe Ruse, dar musai servită după Psaltică Instrumentală Armenească peste care presărăm un picuţ de muzică bisercească sârbească, fie Dragoslav Pavle, fie Divna Ljubojevic, după gust şi inspiraţie. Remarci că te las să alegi, nu-ţi impun nimic cu de-a sila, e exerciţiu pedagogic nu tortură...

Amiaza o facem şezând turceşte şi ascultând tajweed coranic: fie Mchari Rached, fie Muhammad Ayub, care ai să vrei tu. Promite-mi să fii bărbat şi să nu plângi, Coranul cam înmoaie inimile şi furnică spinările. La ceai ne facem amândoi români la loc, ne tratăm cu Tudor Gheorghe, şi-mi muşc pălăria dacă nu dai cu ciapica de pământ urlând: “Muică, de ce nu mă făcuşi oltean?” Iar dacă ţi-e dor de voce de muiere încercăm puţină Sofia Vicoveanca, puţină Irina Loghin, puţină Maria Ciobanu, mă înţelegi, bunătăţuri, nu te uita că nu s-au dezbrăcat niciodată pe scenă ca astea tinere...

La culcatul găinilor te iau pâş-pâş unde nici cu gândul nu te-ai dus, vecine dragă, ascultă la mine, ai să te lingi pe urechi singur de plăcere, crede-mă! Alioşa Dimitrievitch, Corul Plutaşilor de pe Volga, Vladimir Vissotski şi Bielka au să-ţi împăienjenească ochii de emoţie şi-o să te facă să mă pupi pe gură à la russe. Cât despre seara târziu spre miezul nopţii, am să aplic cu voia ta metoda bufetului suedez. Îmi permit să-ţi sugerez să alegi în funcţie de visele din noaptea trecută: dacă ai avut coşmaruri, încearcă Hava Nagila evreiască, greu găseşti ceva mai tonic; dacă te strânge viaţa la umeri nimic nu se compară cu banjo-ul hindus, Mujhe Aazmane Waale e cum nu se poate mai bun pentru suferinzi ca tine; iar dacă ai visuri erotice poţi încerca cu o nevastă, vindecă de multe rele în lumea asta... Restul, dragă vecine, un Georges Brassens, un Félix Leclerc, un Leonard Cohen, un Tom Waits sau un Julio Iglesias, delicateţuri cu gust carevasăzică, îl lăsăm pentru când te iau cu maşina la “ia-mă nene”.

De-un singur lucru mă tem, dar asta e situaţia, nu poţi să mănânci omleta fără să spargi ouăle: pe perioada convalescenţei tale piaţa imobiliară de pe scara noastră ar putea înregistra o inexplicabilă depreciere...