Profetii despre trecut (Indienii Hopi)

“Aceasta e de pe vremea când a început dezordinea. Orice le trebuia [oamenilor] se afla în aceasta a Doua Lume, dar ei doreau mai mult... Oamenii au început sã se certe si sã se lupte, iar apoi au început rãzboaiele între sate. Încã mai existau câtiva oameni în fiecare sat care cântau cântecul Creatiei lor. Dar oamenii nemernici râdeau de ei, pânã când n-au mai putut cânta decât în inimile lor. Chiar si asa, Sotukknang [Stãpânul Univerusului]... le apãrea acestora.

“Femeia Pãianjen îmi spune cã în aceastã lume se rãspândeste trãdarea”, a spus el. “Am hotãrât cã trebuie sã facem ceva cu privire la aceasta. Distrugem aceastã a doua Lume cât mai curând pentru a vã pune la loc sigur pe voi cei care încã purtati cântecul în inimile voastre.”

Asa cã, din nou, asa cum a fost si cu Prima Lume, Sotukknang a chemat Potopul Furnicilor pentru a deschide lumea subpãmânteanã oamenilor alesi. Când ei s-au aflat în sigurantã sub pãmânt, Sotukknang le-a poruncit gemenilor, Poqanghoya si Palongawhaya, sã-si pãrãseascã posturile de la capetele de nord unde stãteau pentru a mentine Pãmântul în rotatia potrivitã.

Gemenii si-au pãrãsit anevoie posturile atunci când lumea, pe care n-o regla nimeni, cu echilibrul pierdut, se rotea nebuneste, în timp ce se rostogolea repetat. Muntii plonjau în mare într-o împroscare uriasã, mãrile si lacurile se revãrsau peste uscat; iar cum lumea se învârtea într-un spatiu rece si lipsit de viatã, ea se transforma în gheatã.

Acesta a fost sfârsitul celei de-a Doua Lumi, Tokpa. »

(Cartea indienilor Hopi, text consemnat de cãtre Frank Waters)

Acest fragment din memoria amerindienilor Hopi confirmã absolut toate tezele lui René Guénon despre “sãlbatici” (care se regãsesc fãrã exceptie la Joseph de Maistre). Întâi de toate, aceea cã “sãlbaticul” nu este un primitiv, ci o aschie sãritã din copacul civilizatiei. Hopi conservã o memorie atât de venerabilã încât ceea ce noi numim “istorie” pare o fabulã închircitã.

Ei stiau de exemplu cã pãmântul este rotund si cã lumea a fost distrusã puternic în câteva rânduri, prima oarã cu gheatã, a doua oarã cu apã. Mai stiau cã lumea va mai fi distrusã a treia oarã, cu foc. Mãrturia primei distrugeri este localizarea nordicã a Hiperboreei, azi acoperitã cu gheturi. Despre potop, nu este traditie fãrã mãrturii textuale. Apocalipsa va fi, stim din nenumãrate surse, o purificare prin foc.

Interesant este cã întelepciunea oamenilor Hopi a mers si pânã la identificarea cauzei degenerãrii: dezordinea. Iar simptomele sunt: a) a dori ceea ce nu trebuie; b) a lupta pentru ceea ce doresti; c) a abandona cântecul Creatiei si a râde de cei ce-l pãstreazã. Mã întreb dacã lumea noastrã nu este deja pregãtitã de distrugere: a) avem o “filosofie a dorintei” (freudianismul, azi toatã lumea stie ce rãu e sã-ti refulezi o pohtã); b) avem o “filosofie a luptei” (pragmatismul, criteriul rentabilitãtii ca motor si unic scop al organizãrii); c) am pierdut sensul ritualurilor si am uitat doctrinele metafizice (este unanim acceptat cã ritualul este “împotriva creativitãtii” iar teoria, în caz cã mai acceptã cineva cã e bunã la ceva, nu-si mai gãseste sens decât dacã serveste trecerii rapide la practicã).

Detaliile catastrofei sunt surprinzãtor de precise: cei ce pãstreazã cântecul Creatiei “în inimile lor” sunt ascunsi într-o lume subpãmânteancã (Agartha?), în vreme ce pãmântul îsi pierde “echilibrul” dupã ce fusese lãsat la voia lui de gemeni (avem dreptul sã ne gândim la mutarea polilor magnetici?).

Fragmentul face referire la moartea Celei de-a Doua Lumi, acoperitã cu gheatã. Trecerea de la Treta-Yuga la Dwapara-Yuga, conform hinduismului. Potopul trebuind sa fie trecerea de la Dwapara-Yuga la Kali-Yuga.