Gaza, pământul de nicăieri
În Gaza, un milion şi jumătate de oameni crapă de foame şi de sete. Gaza nu e un deşert, ci una din zonele cele mai fertile ale Asiei Mici, care a exportat timp de secole legume şi fructe, în special măsline. Azi, este însă cel mai mare lagăr de concentrare al Istoriei, organizat de poporul israelian, cu sprijinul deschis al usamericanilor şi al nostru, al europenilor. Temnicierii clamează ori de câte ori au ocazia că Gaza a fost “eliberată”, dar continuă să gestioneze unicul contact pe care această fâşie microscopică de teren o are cu lumea, lăsând legumele care se îndreaptă spre Egipt să putrezească la punctul de frontieră, furând taxele vamale ale palestinienilor, împiedicându-i pe bolnavi să ajungă la spitalele din Cairo. Gaza nu are aeroport şi nici port pentru navigaţie. Aşa au decis “eliberatorii” israelieni, că nu e voie. Gaza nu are curent electric decât câteva ore pe zi, iar petrolul vine din Israel. Petrolul iraqian nu are conductă directă spre Gaza, ci spre Haiffa.
Cu o densitate a populaţiei de cinci ori mai mare decât cea a Bangladesh-ului, unde se înregistrează cea mai mare densitate de pe glob conform statisticilor (care nu iau în seamă Gaza, pentru că Gaza nu există, ea nu se află nicăieri), Gaza este o... ceva fără nume, nu e ţară, nu e judeţ sau o formă de organizare administrativă, teoretic se află sub jurisdicţia Autorităţii Palestiniene, dar fantoşa asta politică e de tot râsul, cu un preşedinte măscărici care se ia în serios mai mult decât îl ia oricine de pe lumea asta. Gaza e, ca şi Cisiordania, o bucată de pământ care geme de oameni, rezultat al erorii istorice din 1948. Niciodată până atunci o adunătură de oameni politici nu a votat ruperea în două a unei ţări în favoarea unor colonişti, şi nici de atunci încoace. Tembelismul celor care şi-au imaginat că un asemenea gest va rămâne privat de consecinţe ar fi probabil unic la scară istorică, dacă n-ar fi dublat de tembelismul celor care de la alegerea Hamas încoace vor cu orice preţ să frângă cerbicea arabilor palestinieni. Asediindu-i, privându-i de curent electric, de apă potabilă, de hrană. Gaza este lagărul de concentrare şi de exterminare cu care sunt eu contemporan. Gaza este un Holocaust, este rezultatul deciziei asumate a unor oameni de a-i face pe alţii să dispară din Istorie, să renunţe la identitatea proprie, să devină sclavi pentru o fărâmă de pâine în două cu lacrimi.
Uniunea Europeană se vrea o democraţie. Poporul este consultat periodic cui îi încredinţează pentru viitorii ani destinul. Se promite mai multă pâine, bilete mai ieftine la circ. Toată lumea crapă de mulţumire gâdilăcioasă. Politica externă nu se discută. Nici un referendum nu s-a organizat pentru subiectul: “Îi mai înfometăm pe cei din Gaza pentru că vor să găsească în Islam resursele rezistenţei lor la Ocupaţie?” Nu. Ar fi prea scump. Inutil. Îi înfomentăm deci.
Democraţia responsabilizează poporul. Nu mai poţi spune că trăieşti în democraţie şi n-ai drept de decizie. Războiul din Afghanistan, cel din Iraq, ştrangularea Teritoriilor Palestiniene, toate sunt pe umerii noştri, ai oamenilor liberi să alegem ce este mai bun pentru noi şi pentru omenire. Sângele celor ucişi e pe mâinile noastre, fiecare îmbucătură în plus pentru noi e furată de la gura unui palestinian care rabdă de foame pentru că noi am decis asta. Ar trebui să ne dezbătăm odată din iluzii, noi, euroamericanii, suntem predatorii planetei. În urma jucăriilor noastre hipertehnologizate rămân munţi de cadavre. Furtul şi crima sunt actele pe care ştim cel mai bine să le facem. Lagărul de concentrare este modul nostru de a pune în practică ingineria sociologică. Poluăm cu fiecare expiraţie. Civilizaţia noastră este o formă clară de cancer, care acum, ajunsă la o hidoasă metastază, ameninţă să omoare organismul pe care îl parazitează. Iar suferinţa atroce a Gazei e lecţia zilnică ce ne învaţă că Răul este cu putinţă.
UE şi USA au decis reluarea ajutorului pentru palestinienii din Cisiordania, după ce Hamas a proclamat controlul asupra Gazei. Cei care cândva au hăcuit Palestina în două au decis să mai plătească puţin din eroarea de atunci. Pentru Gaza, nimic. Să crape de foame şi de sete. Gaza e pământul de nicăieri, nici măcar în Palestina nu mai este loc pentru ea... În ce mă priveşte, mi-e o imensă silă să constat că şi atunci când facem ceva corect, o facem în modul cel mai mizerabil posibil.
Cu o densitate a populaţiei de cinci ori mai mare decât cea a Bangladesh-ului, unde se înregistrează cea mai mare densitate de pe glob conform statisticilor (care nu iau în seamă Gaza, pentru că Gaza nu există, ea nu se află nicăieri), Gaza este o... ceva fără nume, nu e ţară, nu e judeţ sau o formă de organizare administrativă, teoretic se află sub jurisdicţia Autorităţii Palestiniene, dar fantoşa asta politică e de tot râsul, cu un preşedinte măscărici care se ia în serios mai mult decât îl ia oricine de pe lumea asta. Gaza e, ca şi Cisiordania, o bucată de pământ care geme de oameni, rezultat al erorii istorice din 1948. Niciodată până atunci o adunătură de oameni politici nu a votat ruperea în două a unei ţări în favoarea unor colonişti, şi nici de atunci încoace. Tembelismul celor care şi-au imaginat că un asemenea gest va rămâne privat de consecinţe ar fi probabil unic la scară istorică, dacă n-ar fi dublat de tembelismul celor care de la alegerea Hamas încoace vor cu orice preţ să frângă cerbicea arabilor palestinieni. Asediindu-i, privându-i de curent electric, de apă potabilă, de hrană. Gaza este lagărul de concentrare şi de exterminare cu care sunt eu contemporan. Gaza este un Holocaust, este rezultatul deciziei asumate a unor oameni de a-i face pe alţii să dispară din Istorie, să renunţe la identitatea proprie, să devină sclavi pentru o fărâmă de pâine în două cu lacrimi.
Uniunea Europeană se vrea o democraţie. Poporul este consultat periodic cui îi încredinţează pentru viitorii ani destinul. Se promite mai multă pâine, bilete mai ieftine la circ. Toată lumea crapă de mulţumire gâdilăcioasă. Politica externă nu se discută. Nici un referendum nu s-a organizat pentru subiectul: “Îi mai înfometăm pe cei din Gaza pentru că vor să găsească în Islam resursele rezistenţei lor la Ocupaţie?” Nu. Ar fi prea scump. Inutil. Îi înfomentăm deci.
Democraţia responsabilizează poporul. Nu mai poţi spune că trăieşti în democraţie şi n-ai drept de decizie. Războiul din Afghanistan, cel din Iraq, ştrangularea Teritoriilor Palestiniene, toate sunt pe umerii noştri, ai oamenilor liberi să alegem ce este mai bun pentru noi şi pentru omenire. Sângele celor ucişi e pe mâinile noastre, fiecare îmbucătură în plus pentru noi e furată de la gura unui palestinian care rabdă de foame pentru că noi am decis asta. Ar trebui să ne dezbătăm odată din iluzii, noi, euroamericanii, suntem predatorii planetei. În urma jucăriilor noastre hipertehnologizate rămân munţi de cadavre. Furtul şi crima sunt actele pe care ştim cel mai bine să le facem. Lagărul de concentrare este modul nostru de a pune în practică ingineria sociologică. Poluăm cu fiecare expiraţie. Civilizaţia noastră este o formă clară de cancer, care acum, ajunsă la o hidoasă metastază, ameninţă să omoare organismul pe care îl parazitează. Iar suferinţa atroce a Gazei e lecţia zilnică ce ne învaţă că Răul este cu putinţă.
UE şi USA au decis reluarea ajutorului pentru palestinienii din Cisiordania, după ce Hamas a proclamat controlul asupra Gazei. Cei care cândva au hăcuit Palestina în două au decis să mai plătească puţin din eroarea de atunci. Pentru Gaza, nimic. Să crape de foame şi de sete. Gaza e pământul de nicăieri, nici măcar în Palestina nu mai este loc pentru ea... În ce mă priveşte, mi-e o imensă silă să constat că şi atunci când facem ceva corect, o facem în modul cel mai mizerabil posibil.
Etichete:
Nervi pe bigudiuri
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu