Don Juan, tăticul fondator al democraţiei occidentale

Se vorbeste adesea si cu respect despre "parintii fondatori" ai democratiei americane: Washington, Jefferson si Franklin (cred ca erau patru de fapt, asa am vazut intr-un poster tridimensional de pe un munte, intr-un documentar, dar al patrulea imi scapa, si-l lasa asa, scapat). Un fel de tatici ai americanilor, in genul cuplului Traian & Decebal, din intalnirea carora a iesit poporul roman. Respekt. Totusi, anumite "amanunte" sunt trecute sub tacere, de exemplu faptul ca dupa ce s-a luptat cu exploatatorii britzi George Washington a murit ca democrat in mijlocul mosiilor lui democratice, pe care munceau niste oameni care alesesera in mod democratic sa fie sclavii lui (democratici, ma repet cumva?). Tot el a dat ordin sa fie exterminati democratic indigenii americani. Astfel de detalii ma fac sa fiu oarecum solidar cu toti elevii din lume carora nu le place obiectul de studiu "istorie". Personal, detest pe alocuri Istoria.

Dar nu George Washington (era sa scriu "George W.", nu stiu de ce) ma impinge acum sa bighidesc un text. Ci Don Juan. Personajul lui Molière (plagiat dupa Tirso de Molina) e, in opinia mea, una din primele incarnari ale ideii democratice. O sa spuneti ca in Atena, alea-alea, ei as, grecii erau mici copii. Fiti atenti la discursul lui Don Juan din piesa omonima, actul I, scena 2, in traducerea lui je:

"Ce? vrei cumva sa ma leg de primul obiect pe care-mi cad ochii, sa renunt la toata lumea pentru el, si sa nu mai vad pe nimeni? Frumos mi-ar shade sa ravnesc la o falsa onoare de a fi fidel, si sa mor din tinerete pentru toate celelalte frumuseti care-mi pot iesi in cale! Nu, nu, constanta nu e buna decat pentru caraghiosi. Toate frumoasele au dreptul sa ma farmece, si avantajul de a fi intalnita prima nu trebuie catusi de putin sa rapeasca altora pretentiile intemeiate pe care le au la inima mea. Pe mine frumusetea ma rapeste oriunde ma aflu, si cedez cu usudinta dulcii violente cu care sunt traznit. Degeaba-mi dau cuvantul, dragostea pe care o am pentru o frumoasa nu-mi angajeaza sufletul la neindreptatirea altora. De asta am ochi, ca sa le vad pe toate, si o omagiez pe fiecare atunci cand natura ma obliga. Orice s-ar intampla, nu pot refuza inimii nimic din ce vad atragator, si imediat ce un obraz frumos mi-o cere, de-as avea zece mii de inimi, pe toate le-as da. Nasterea sentimentelor, in cele din urma, are un farmec inexplicabil, si toata placerea dragostei este in schimbare. Gust o enorma placere atunci cand ingenunchez, prin sute de metode, inima unei frumoase, atunci cand vad de pe o zi pe alta progresele pe care le fac, combatand prin tertipuri, prin lacrimi si suspine, inocenta pudoare a unui suflet care se lasa cu greu, fortand pas cu pas toate micile rezistente pe care mi le opune, invingandu-i scrupulele si conducand-o incetisor acolo unde vreau s-o aduc. Dar atunci cand devin stapanul ei, nu mai e nimic de zis sau de dorit. Toata frumusetea pasiunii a luat sfarsit, si casc de plicitseala in linistea unui asemenea amor, daca un nou obiect nu vine sa-mi trezeasca dorintele, si sa prezinte inimii mele farmecele atragatoare ale unei posibile cuceriri. In sfarsit, nimic nu e mai dulce ca triumful impotriva rezistentei unei frumoase, si am in aceasta privinta ambitia cuceritorilor, care zboara perpetuu din cucerire in cucerire, si nu se pot hotara sa-si limiteze vointa. Nimic nu poate opri impetuozitatea dorintelor mele: simt ca am o inima cu care as putea iubi tot pamantul. Iar ca si Alexandru, as dori sa mai existe si alte lumi, pentru a-mi putea intinde si acolo cuceririle."

Printr-un soi de idiotenie tipic europeana, cateva secole mai tarziu sceleratul Don Juan a devenit un "cautator al eternului feminin", un "cuceritor neobosit" si alte asemenea bla-bla-uri. Un tip cool, ce mai! Procesul rasucirii coordonatelor culturale cu rotile in sus merita atentia cuvenita, desigur, si cu siguranta nu se limiteaza la personajul lui Molière. De exemplu, conceptul de "democratie" a fost din belsug criticat de Platon si Aristotel, dar nimic nu ne impiedica sa-i bagam pe toti in aceeasi oala si sa ne revendicam o genealogie spirituala cu care nu mai avem in comun decat etichete gresit puse.

Don Juan, iubaretul, nu se sfieste sa numeasca femeile "obiect" (objet). E un mod infailibil de a marca distanta intre sine (subiect) si ceva care ramane cu totul exterior. Suntem la ani-lumina de androginul platonician, de sfera masculin-feminina care realcatuieste un echilibru pre-existent. Don Juan rataceste inexorabil intr-o lume post-explozie, in care fiecare atom M se poate recombina cu fiecare atom F, rezultatul fiind aceeasi indiferenta molecula MF cu grad inalt de instabilitate.

Un principiu tantric spune ca fiecare barbat trebuie sa vada intr-o femeie toate femeile, iar in toate femeile una si aceeasi femeie. Asta inseamna ca oricare femeie poate da unui barbat absolut tot ceea ce-i da oricare alta femeie, si poate constitui o baza solida unei relatii monogame pe viata.

Nebunia lui Don Juan este de a nu vedea indaratul niciunui obiect semnificatia lui, deci Obiectul. Femeile sunt pentru el "substantializate", si nu "transparente". Fiecare femeie este ceea ce este, si nimic in plus. De aici caracterul scelerat al ratacirii lui fara sens, sugerand halucinant o banda de montaj dintr-o uzina moderna, la care un muncitor asambleaza pana la pensie aceleasi si aceleasi piese. Un abataj in care arbore dupa arbore este transformat in rumegus, aneantizat. Don Juan nu iubeste, el "consuma", in urma lui femeile se ingramadesc obscen, ca sticlele de plastic pe o pajiste de munte.

Caracterul democratic al lui Don Juan decurge din reificarea care sta la baza erotismului sau. Desigur, intr-un anume sens o femeie chiar este egala cu o alta femeie (nu mai putin decat un barbat este egal cu un alt barbat), dar asta strict in masura in care privesti femeia ca femeie si nimic mai mult - adica exact ceea ce niciodata nimeni nu face. Nu-ti cauti perechea masurand din ochi capacitatea pe care o are de a plodi prunci sanatosi si de a face transferul necesar de anticorpi prin laptele matern. Zeci de alte consideratii ne orienteaza imaginea partenerei, unele complet irelevante din punct de vedere strict erotic. Pe de alta parte, femeia inceteaza sa mai fie femeie din punctul de vedere al divinitatii, in masura in care si barbatul inceteaza sa fie barbat. Femeie au barbat, acestea sunt conditii ale existentei noastre, si doar ale ei.

Or, nebunia lui Don Juan este aceea de a considera femeile strict egale intre ele, iar pe fiecare in parte femeie fara rest. Democratia il considera pe cetatean (alcoolic, scelerat, tampit, incult, universitar) drept cetanean si nimic mai mult. Cetatean fara rest. Dreptul la vot survine implacabil odata cu varsta de 18 ani. Fiecare vot este egal cu un alt vot, la fel cum fiecare femeie si atat este egala cu o femeie si atat in ochii lui Don Juan. Se zice ca democratia se maturizeaza atunci cand are loc “alternanta la guvernare”. Distractiv. “Toata placerea dragostei e in schimbare”, zice personajul nostru.

Intrebare de baraj: este Don Juan afemeiat sau misogin?