luni, 1 octombrie 2007

Cărţile despre dragoni şi balauri, sau ce ar trebui să ştii dacă ţi se întâmplă vreodată să te naşti pe Pământ

Înainte de toate ar trebui să ştii că dragonii şi balaurii nu sunt Tyranosaurus Rex (à propos, ce nume prost: Tiranul Rege, trebuie să fii om de neştiinţă ca să închipui aşa ceva!), şi nici alte niscai autobuze pe care le poţi vedea pe post de pokemoni în atlasele zoologice. Ba dimpotrivă, dragonii şi balaurii au exista aievea, şi continuă să existe până când lumea va mai catacdisi să fie.

Cumintele şi harnicul popor chinez, al cărui memorie consemnată scripturistic şi riguros organizată depăşeşte cu mult ceea ce euroamericanii numesc “Istorie”, ne-a lăsat o sumedenie de povestiri şi de aforisme despre dragoni. Într-un moment care ar putea coincide cu începutul Vârstei Sumbre, în Imperiul de Mijloc s-a produs o ruptură între tradiţia exoterică (ulterior cunoscută sub numele de confucianism) şi cea esoterică (numită o vreme taoism, înveşmântată mai târziu în formele buddhismului zen). O astfel de povestire foarte adevărată tocmai pentru că e neverosimilă, zice cum Kong-Zi, maestrul ceremoniilor Imperiului, s-ar fi întâlnit cu teribilul Lao Zi, autorul legendar al tratatului Tao Te King. Nu se ştie ce au discutat cei doi, nici măcar dacă au făcut mai mult decât să bea o ceşcuţă de ceai chinezesc, dar se spune că mai tânărul Kong-Zi ar fi exclamat la plecare pierdut: “Peştii înoată în apele mării, dar năvoadele îi pot prinde. Păsările zboară în înaltul cerului, dar săgeata le poate doborâ. Numai dragonul se ridică mai sus de nori, acolo unde nimeni şi nimic nu-l poate ajunge.”

Undeva în Cântecul Nibelungilor este consemnat episodul iniţiatic al luptei dintre Sigfried şi balaurul care păzeşte comoara piticilor. Sigfried izbuteşte să-l înfrângă, şi apoi se scaldă în sângele negru al fiarei, devenind invincibil, cu excepţia unui punct pe corp, acoperit din nebăgare de seamă de o frunză căzută dintr-un copac. Dar Sigfried nu înţelege că invulnerabilitatea lui e condiţionată tocmai de contrariul ei cuibărit pe umărul stâng, că ea nu poate fi totală, pentru că doar Dumnezeu este Cel Invincibil, şi nimeni altul. Iar această incapacitate de a-şi înţelege natura limitată în cele din urmă îl va pierde.

Fundamental, cărţile care cu adevărat merită citite sunt cele despre dragonul care se ridică dincolo de nori şi despre omorârea balaurului care păzeşte comoara piticilor. În viaţa mea am dat peste câteva, în jurul cărora mă învârt ca lupul în dosul stânei, şi dacă aş ceda tentaţiei să vorbesc despre fiecare dintre ele singurul lucru care ar sări cuiva în ochi este cât de puţine am priceput din ce-am citit. Iar dincolo de pudicitate omeneasca atunci când este vorba de puţina mea capacitate, mai este şi imperativul pedagogic formulat de rabinul Moise Maimonide, conform căruia nici celor înţelepţi nu trebuie să le fie explicate lucrurile în detaliu, ci doar trebuie să li se dea câteva puncte de pornire subtile, de la care cei aleşi vor parcurge singuri drumul...

2 comentarii :

  1. Ştefan Muşat spunea...

    Să înţeleg că acest post este o încercare de a-mi răspunde la întrebarea mea despre balauri şi dragoni? Sau ar trebui să îmi înfrânez o asemenea aroganţă? :)

    De unde ştii că cineva, oricine, ar putea aprecia că nu ai înţeles mai nimic despre cărţile în cauză? Ar însemna că s-ar situa la un nivel superior de înţelegere faţă de al tău, ori asta este în contradicţie cu exact ce specifica rabinul Moise Maimonide, şi anume că nu oricine are potenţialul şi mintea de a pricepe şi accepta lucrurile esenţiale, ultime. Cu precădere cele ce se regăsesc într-o carte cu dragoni…Prin urmare, eu te rog stăruitor să ne arăţi si nouă, cei care încă nu am citit cărţi cu dragoni, ce anume ai priceput matale din acestea, căci eu sunt sigur că învăţătura ne va fi cu folos (fie ea şi puţină, dacă ar fi să accept că ai înţeles puţine), astfel încât să vedem dacă avem şanse de intrare în clubul select creionat de rabinul mai sus pomenit. :)

  2. Radu Iliescu spunea...

    Draga Stefan,

    clar este ca fara tine nu as fi scris acest text. M-ai provocat deci.

    In privinta cartilor care merita citite (fara sa uitam ca o carte nu e in cele din urma decat un lucru nefiresc, paralel cu viata), ele sunt cele care incep sa ma preocupe, devreme ce am acum puterea de a ma indeparta de cartile conjuncturale, sau pur si simplu proaste. Si despre ele scriu, atat sub topicul "Ariergarda culturii", cat mai ales in "Also sprach Zarathustra".

Google