luni, 8 octombrie 2007

Religia e o chestiune pragmatică

Discutam zilele trecute cu un seamăn de-al meu (căruia riguros îi semăn şi eu) despre diferenţa dintre scopuri şi idealuri. Şi-i spuneam că, în ciuda a ceea ce se gândeşte îndeobşte, religia lucrează cu chestiuni eminamente pragmatice, deci cu scopuri. Cum aşa? Să te trezeşti înainte de ridicatul zorilor ca să te rogi, asta se poate faci, este deci un scop şi nu un ideal. O zi de post până la asfinţitul soarelui, fără apă şi fără pâine, este tot un scop. Lectura textului sacru, învaţărea limbii Revelaţiei, şi acestea sunt tot scopuri. Au saţ, le poţi atinge (fără să vorbim musai de lucruri palpabile, tactile), deci sunt scopuri. Diferenţa fundamentală dintre scopuri şi idealuri ţine de tangibilitatea lor: primele pot fi capturate şi domesticite, a doua categorie e vânare de vânt şi deşertăciunea deşertăciunilor. Egalitatea oamenilor este un ideal. Fericirea tuturor e din aceeaşi nefastă categorie din care fac parte: o lume mai bună, democraţia, drepturile omului. Pe scopuri te poţi urca şi de acolo, călare, scrutezi lumea. Idealurile au nevoie de un grădinar sisific, workaholic şi tembel.

Şi mai e un lucru. Religia are o funcţie strict utilitarista, e un vehicul, nu un capăt. Vocaţia ei este instrumentală, şi nu finală. Religia este o barcă menită să te ajute să treci Styxul, nu un idol căruia să i te închini. Comparaţiile între religii din care ar trebui să reiasă superioritatea uneia faţă de alta amintesc de bancul care se încheia cu concluzia: “Mercedesul meu e mai lung decât al tău”. Bărcile sunt bărci, atâta vreme cât îşi îndeplinesc menirea. Atunci când acest lucru nu se mai întâmplă, din vina vremurilor, bărcile iau apă şi se scufundă, dar oamenii pragmatici nu, pentru că întotdeauna se află la îndemână un alt vehicul cu care să traversezi Styxul.

Şi-ar mai fi ceva. Religiile sunt muritoare. Nu în Absolut, unde nimic nu moare vreodată, şi unde religiile se retrag ca nişte corăbii prea obosite într-un ostrov departe de furtuni, ci aici, pe pământ. Religiile trăiesc prin oameni, şi sunt viabile atâta vreme cât există suportul uman care să le actualizeze şi să le facă să strălucească aşa cum merită. Atunci când oamenii religioşi devin meschini, calculatori contabili şi trişori impenitenţi cu cele sacre, religiile se colbăiesc şi încep să pută, exteriorizând dimensiunea josnic-magică. Atunci şi doar atunci se ucide în numele religiei, se minte cu textul sacru în mână...

3 comentarii :

  1. 3M-inator spunea...

    Sper că ideea despre egalitatea oamenilor se referă doar la drepturile şi obligaţiile lor, că altfel te acuz de extremism de stânga... :)
    Şi din principiu idealurile NU sunt tangibile, căci altfel n-ar mai fi idealuri, nu?
    Ca să închei, nu sunt de acord cu punerea unei etichete comune pe toate religiile, căci există diferenţe fundamentale între ele.

  2. 3M-inator spunea...

    Încă o chestie: fericirea e subiectivă; din cauza naturii noastre invidioase - so to say... - câteodată fericirea unuia e necazul altuia. Ăştia suntem!

  3. Radu Iliescu spunea...

    Draga 3m-inator,

    tu deduci, nu stiu cum, ca eu as fi un egalitarist. Logica asta imi scapa. Sunt elitist, nu egalitarist, iar definitiile mele despre "elita" nu vizeaza nici vedetele, nici paralele.

    In privinta diferentelor fundamentale intre religii, eu vad, si nu e o chestie de gusturi, asemanarile fundamentale dintre religii. Stiu, e fain-frumos sa-ti imaginezi ca Dumnezeu e crestin si noi am avut inteligenta sa ne nastem crestini, nu niste boi de hindusi, musulmani, buddhisti, alea-alea, dar te superi daca nu sunt sedus de asta?

    A propos, ca tot veni vorba de crestinism. E absolut surprinzator cum, spre deosebire de celelalte religii, crestinismul este SINGURA religie al carui initiator a practicat, din prima si pana in ultima zi a vietii sale, ritualurile unei alte forme de inchinare la Dumnezeu. Nu trebuie sa uitam, nu-i asa, ca Iisus s-a nascut evrei (care e o religie, nu un popor, ca tot veni vorba), a practicat ritualurile iudaismului in tot ce au avut ele mai steril, fiind crucificat in timpul unui astfel de pelerinaj ritual, obligatoriu pentru fiecare evreu in timpul Pastilor.

    E ciudat, pentru mine, cum intr-o asemenea conjuntura, in care filiatia ce exista intre crestinism si iudaism este o evidenta imposibil de negat, crestinii sunt de departe extrem de intoleranti cand vine vorba de alte religii.

Google