joi, 4 octombrie 2007

Reflecţii despre toleranţă

Toleranta de care face mare caz modernitatea este in sine indiferenta la Adevar, cand nu e indolenta si nepasare pur si simplu. Adevarata toleranta este tot de tip religios, si presupune un dicernamant acut, care sa perceapa, dincolo de forma Celuilalt acelasi Adevar, unic, imuabil. Natura tolerantei reale nu este cea a indiferentei calâie la care suntem imbiati zi de zi, impinsi de la spate, ci este cea a unui angajament serios, nedespartit de anticiparea si asumarea finalitatii lui.

Unul din cazurile tipice de toleranta autentica este cel care exista actualmente in Iran, unde in plina teocratie islamica atat crestinii, cat si evreii si zoroastrienii isi pot exercita drepturile religioase. Bahaii insa nu, dar in afara unor interdictii formale oamenii nu sunt nici convertiti cu forta, nici dati afara din tara lor. Pentru ca intoleranta se manifesta la adresa unei false religii, nu la a oamenilor. E clar ca cei care au analizat aceasta pseudo-religie si au decis ca nu este decat o forma de heterodoxie au avut un sprijin metafizic serios, acelasi care a permis practicarea zoroastrismului, cu desavarsire ignorat la nivel literal in Coran.


Exista o dictatura moale in modernitate, care se manifesta la nivel lexical: termenul de "toleranta", este azi deturnat, falsificat, golit de sensul lui obiectiv si purtat ca o cizma pe doua fronturi, in directii care nu merita nici o... toleranta.

2 comentarii :

  1. Anonim spunea...

    "Pentru ca intoleranta se manifesta la adresa unei false religii, nu la a oamenilor." - asta e geniala. Mergand pe acelasi filon de gandire, se poate vorbi si despre conceptul de Unitate in Diversitate, azi foarte folosit si prostit de sens in acelasi timp. Am ideile in cap, dar de cand ma chinui sa le pun in varful creionului....... :-)

  2. 3Minator spunea...

    Termenul asta, ca si multi altii, a suferit, in timp, o operatie de schimbare de sex, sau macar de castrare. Ar fi o munca interesanta sa vedem cati alti termeni ii folosim aiurea-n tramvai.
    Va dau eu un exemplu - gratis : coruptie. Pai, dupa conceptia veche, aproape toti suntem corupti; dupa acceptiunea noua a termenului, cei care primesc mici atentii dupa furnizarea de servicii NU mai sunt corupti, ci primesc, eventual, foloase necuvenite! Ha, ha, ha - how funny!

Google