sâmbătă, 11 august 2007

Ştiţi bine că nu le placeţi la români!

E seara, pe la opt. Ultimul maxi-taxi vine cu întârziere şi cu patronul micii companii de transport. Unul arată cu degetul la ceas, dar şi-a găsit naşul, ce măi, adică numai trenurile şi avioanele să aibă întârziere, noi nu putem? Omul face ciocul mic. Urcă toţi şi iau loc până se umple maşina.

Apar două ţigănci în fuste înflorate. Au baticuri pe cap şi cosiţe împletite în care au prins bani din argint. Ne luaţi şi pe noi ca să ajungem până acasă? Nu, nu pot, zice patronul, că-s toate locurile ocupate. Nu-i nimic, zic pirandele, mergem şi-n picioare, numai să ajungem în seara asta acasă. Măi, nu pricepeţi că nu pot? Ce, să-mi dea poliţia amendă? Mai apare un moşulică. Îl ia şi pe el? Îl ia, cum să nu, dacă vrea să meargă în picioare. Vrea, mai este vorbă?, că doar n-o să rămână în Cluj peste noapte.

Haide, nene, ia-ne şi pe noi până acasă, că mergem şi noi în picioare. Băi, voi sunteţi turci, nu pricepeţi că n-am loc în maşină? Patronul izbucneşte sincer. Nu-i loc şi pace. Şoferul se uită ca şi cum le-ar lua dar nu e maşina lui. Hai nene, că tu eşti bun şi ne iei şi pe noi, spun pirandele. Cei din maşină se uită ca vitele la ieslea goală. Măi, voi nu înţelegeţi că nu le placeţi la români? O fetişoară izbucneşte: luaţi-le, domnule, că şi ele-s tot oameni.

Patronul le ia, clientul nostru stăpânul nostru. Restul pasagerilor păstrează aceeaşi privire tâmpă, de oameni ai muncii care visează la o ciorbă caldă şi-un pat la orizontală. În maşină miroase a ţigănci curate în fuste cu flori şi cu bani de argint la cosiţe. Iar eu, dumnezeul acestui text, mă gândesc că în fiecare român zace un israelian încă nedescoperit.

1 comentarii :

  1. 3Minator spunea...

    E clar şi documentat că românii - acest popor ospitalier (când nu e spitalier de-a dreptul) - sunt rasişti şi niţel xenofobi. Prin 1998 am citi despre un sondaj care arăta că aproximativ 70% din români "au resentimente" faţă de ţigani, cam 40% faţă de unguri şi - culmea! - vreo 10% faţă de evrei. Păi care evrei, că mai avem vreo câteva zeci de mii în România? Dovadă clară cât sunt de înrădăcinate unele idioţenii ancestrale. Încă e bine că a avut cineva curajul să ceară să le ia în maşină.
    Acum,ca să arăt şi io că sunt unul din cei 70% de mai sus - ca şi tine, cred ... - era vorba de ţigani ardeleni, mai "adevăraţi" decât ăştia de pe la noi, de-aici; cred că de-aia şi ai specificat că erau spălate.
    Ce e interesant e că unora le e ruşine să declare că sunt romi: spre exemplu, la mine în clasă aveam doi ţigănuşi (clar, după culoare, nume, obiceiuri etc.), dar ăn satul respectiv nu există romi, dom-le! Toţi s-au declarat "Români, mânca-ţi-aş"!
    Şi uno

Google