Ştiţi bine că nu le placeţi la români!

E seara, pe la opt. Ultimul maxi-taxi vine cu întârziere şi cu patronul micii companii de transport. Unul arată cu degetul la ceas, dar şi-a găsit naşul, ce măi, adică numai trenurile şi avioanele să aibă întârziere, noi nu putem? Omul face ciocul mic. Urcă toţi şi iau loc până se umple maşina.

Apar două ţigănci în fuste înflorate. Au baticuri pe cap şi cosiţe împletite în care au prins bani din argint. Ne luaţi şi pe noi ca să ajungem până acasă? Nu, nu pot, zice patronul, că-s toate locurile ocupate. Nu-i nimic, zic pirandele, mergem şi-n picioare, numai să ajungem în seara asta acasă. Măi, nu pricepeţi că nu pot? Ce, să-mi dea poliţia amendă? Mai apare un moşulică. Îl ia şi pe el? Îl ia, cum să nu, dacă vrea să meargă în picioare. Vrea, mai este vorbă?, că doar n-o să rămână în Cluj peste noapte.

Haide, nene, ia-ne şi pe noi până acasă, că mergem şi noi în picioare. Băi, voi sunteţi turci, nu pricepeţi că n-am loc în maşină? Patronul izbucneşte sincer. Nu-i loc şi pace. Şoferul se uită ca şi cum le-ar lua dar nu e maşina lui. Hai nene, că tu eşti bun şi ne iei şi pe noi, spun pirandele. Cei din maşină se uită ca vitele la ieslea goală. Măi, voi nu înţelegeţi că nu le placeţi la români? O fetişoară izbucneşte: luaţi-le, domnule, că şi ele-s tot oameni.

Patronul le ia, clientul nostru stăpânul nostru. Restul pasagerilor păstrează aceeaşi privire tâmpă, de oameni ai muncii care visează la o ciorbă caldă şi-un pat la orizontală. În maşină miroase a ţigănci curate în fuste cu flori şi cu bani de argint la cosiţe. Iar eu, dumnezeul acestui text, mă gândesc că în fiecare român zace un israelian încă nedescoperit.