Despre divorţ

Modernii divorţează uşor pentru că nu-şi iubesc cu adevărat copiii. De fapt, se iubesc pe sine mai mult decât îşi iubesc urmaşii. Nefericirea în căsnicie a existat întotdeauna, mai mult sau mai puţin. Dar nefericitul dinainte consimţea să-şi dea viaţa, să şi-o piardă pentru a nu-şi tulbura pruncul prin absenţa unui model. A consimţi la nefericirea proprie este probabil unul dintre cele mai mari sacrificii cu putinţă, dar e nu mai puţin a-ţi pierde viaţa pentru a ţi-o câştiga, cum spune Biblia. Dreptul la fericire, căutarea zănatică la care s-a ajuns azi, e cu preţul nefericirii urmaşilor, şi prin asta a întregii lumi. Pentru că pruncul crescut fără mamă, sau fără tată, are numai jumătate din arhetip, şi e constrâns la inventarea jumătăţii lipsă, care nu e facilă. Despre mama sau despre tata poţi citi, îi poţi şi vedea pe stradă, la petreceri, în familiile altora, dar nimic nu se compară cu părinţii adevăraţi, care te trăiesc şi pe care îi trăieşti.

Din punctul acesta de vedere, al dăruirii de sine şi al sacrificiului, problema „ce oferi copilului tău?” nu se dezleagă în termeni de casă, maşină, obiecte, bani, excursii. Copilului tău trebuie să fii pregătit să i te oferi tu însuţi, oricum pe tine te va copia, şi în asta te va moşteni înainte de toate (şi mai la urmă!). Şi tot copilul este un motiv suficient (deja!), să cauţi împărăţia lui Dumnezeu, pentru că pruncul pe care l-ai facut e aşchia ta…