vineri, 4 aprilie 2008

Contribuţia lui Horbiger la bucla paradigmatică nazistă

Se pare că unul dintre elementele pivot, cel puţin la nivel vizibil, al alunecării paradigmatice din Germania nazistă, a fost un personaj numit Hans Horbiger. Rolul lui în lumea ştiinţifică nu este cu nimic inferior celui jucat de Hitler la nivel politic şi militar, în ciuda faptului că astăzi el pare să fi fost dat uitării.

Bergier scrie că doctrina lui Horbiger era “o explicare a cosmosului în contradicţie cu astronomia şi matematicile oficiale, dar care justifica vechi mituri”. Doctrina gheţurilor veşnice. Aş vrea să-l contrazic, dar Bergier nu-mi dă niciun punct de pornire. Le descrie ceva mai încolo, dar nu precizează sursele, ori o face foarte vag. Plus că descrierea lui este atât de acordată la evoluţionismul academic, încât mă face să mă întreb dacă nu fabulează el însuşi, cu aerul unui fals rebel...

Horbiger a avut la dispoziţia lui o armată de scribi, o adevărată mişcare. A editat lucrări de doctrină, cărţi de popularizare, sute de broşuri. Chiar şi un magazin lunar de mare tiraj: Cheia evenimentelor mondiale. Avea zeci de mii de aderenţi. Aş fi foarte curios dacă această magmă de evenimente a dus la apariţia unor lucrări de doctorat, toate în jurul clivajului de la o mentalitate la alta. Doctrina lui Horbiger a fost creaţia unui cerc foarte redus de oameni, ajunsă la nivel de mişcare populară. Aşa ceva nu se întâmplă prea des. Undeva, Guénon face observaţia că în cursul Renaşterii s-a petrecut un lucru extraordinar: în trei generaţii oamenii au pierdut perceperea intelectuală a Evului Mediu. Adică l-au uitat, au început să nu-l mai priceapă. În mare, e tragic, dar dacă proiectăm observaţia asta la nivelul unei familii, se traduce prin faptul că nepotul n-a mai înţeles nimic despre coordonatele mentale ale bunicului. Ceea ce astăzi, fie vorba între noi, este mai degrabă norma, şi se numeşte pompos şi indolent: “conflictul dintre generaţii”.

Revenind la paradigma inaugurată de Horbiger şi doctrina Wel, se poate spune că înlocuirea unei mentalităţi cu alta s-a petrecut în câţiva ani, n-a mai fost nevoie de înlocuirea unei generaţii cu alta, ci aceeaşi oameni, treptat dar totuşi într-un termen microscopic la scară istorică, au devenit... alţii. Un proces de manipulare în masă, extrem de eficace, o spălare a creierului (ok, nu-mi place termenul, e fals şi alunecos, dar ce poate fi mai exact decât asta?) urmată de o remobilare a lui. În treacăt, îmi amintesc de ameniţarea lui Ţurcanu din Patimile după Piteşti, a lui Goma: „Aşa că n-o să vă ucidem trupuşorul, lejionari: o să vă umblăm olecuţă pe la sufleţelul de culoarea găinaţului de gâscă – ha-ha-ha, ce zici, Pop Cornel? O să vi-l demontăm, frumuşel, o să vi-l remontăm la loc după alte legi, după aceeaşi schemă. Cu sămnul schimbat.” Aici e toată cheia schimbării mentalităţii: se izolează elementele între ele, apoi se recombină, însă “cu semnul schimbat”. Aşa a fost în Renaştere, de exemplu. I s-a inoculat omului că el este centrul lumii. De fapt, era deja centrul Creaţiei divine. Aparent, nu s-a schimbat nimic, însă în realitate se lucrase la un detaliu: omul a rămas pe acelaşi loc central, într-un univers deşertic, fără repere. Centralitatea devenea, brusc, una periferică.

Horbiger este foarte posibil să fi avut nişte surse de inspiraţie sacre. Renaşterea şi ea s-a inspirat din creştinism. Nimic de mirare până aici. Însă Horbiger, aşa cum îl evocă Bergier, nu este practicantul niciunei religii. Este adoratorul unor mituri nordice, dar acestea, în absenţa unei iniţieri doctrinare şi ritualice, sunt lucruri moarte. Horbiger adora un cadavru legendar, deci. Aici nu voi face economie: dacă cineva doreşte să se îmbolnăvească profund, inclusiv pe plan fizic, cea mai scurtă metodă şi cea mai dinamitardă este să-şi imagineze că face parte dintr-o religie moartă. Fireşte, în practică poate face toată scălâmbăielile pseudo-ritualice, poate poseda artefacte, poate eventual să citească textele cu convingere, totul se petrece la nivelul imaginaţiei. Totul, mai puţin efectele, care vor fi vizibile, palpabile, si îl vor nărui. Transpusă la nivel social, tragedia este aceeaşi, doar amplitudinea ei va fi alta.

Horbiger, ca şi Hitler, par a fi doar partea vizibilă a maşinăriei. În spatele lor Bergier găseşte, fără prea mare efort, o grupare numită Ultima Thule, pe care el o numeşte, fără să cunoască valoarea termenului, “iniţiatică”, şi o leagă ba de Golden Down, ba de Rozicrucieni, de parcă ar fi unul şi acelaşi lucru. Esenţialul însă îl surprinde: Ultima Thule îşi propunea nimic altceva decât reînvierea vechii religii nordice.

Bergier nu sesizează implicaţiile a ceea ce voia această societate secretă. Nu tresare. Nu se indignează. Şi asta pentru că nu pricepe. Ceea ce s-a întâmplat cu Germania înainte de instaurarea nazismului este, la scară macrosocială, ceea ce a făcut Ţurcanu la Piteşti. Cineva, acolo, a descompus elementele mentalului şi le-a recompus cu alt semn. A schimbat ceva pe ici, a decupat ceva pe colo, şi la final a ieşit un monstru. Partea gravă, extrem de gravă a evenimentului este însă alta. Acel cineva, pe care convenţional îl putem numi Ultima Thule, n-a experimentat. A mers la sigur. Reuşita a fost prea mare ca să ne imaginăm că a bâjbâit. Nu. A fost o lovitură foarte rapidă şi foarte reuşită. Dintr-un popor altminteri civilizat şi paşnic s-a ajuns la instrumentul cu care Europa a fost scăldată în sânge. Iar cheia trebuie căutată aici: renunţarea la religia autentică în favoarea unei ficţiuni religioase. Căci despre vechea religie nordică nici nu poate fi vorba, la ea nu se poate ajunge cum nu se mai poate lua contactul cu morţii din morminte. Atunci când oamenii care actualizează o religie anume se duc, atunci când nu mai rămâne nimeni care s-o încarneze, religia moare. Odată pentru totdeauna. În urmă rămân texte, pe care nimeni nu le mai poate pricepe (pentru că nimeni nu le mai poate trăi, în cazul religiilor priceperea şi trăirea merg mână în mână, cum altfel?), rămân artefacte care nu mai slujesc niciunui scop legitim, pentru că ultimul om religios a luat cu el în mormânt nu numai mentalitatea, ci şi partea “practică”: ritualurile.

Oamenii Ultimei Thule n-au murit, iar cunoaşterea lor nici atât. Dacă am dreptate, Hitler şi Horbiger au fost doar doi pioni debili. Atunci când pregăteşti o operaţiune de manipulare de o asemenea amplitudine, nu faci vâlvă, nu ieşi la rampă, nu poţi fi concomitent atât de lucid încât să duci oamenii la paroxismul nebuniei şi să mai ai nevoie de puţoisme de genul gloriolei mediatice. Nu. Cine posedă în detaliu ştiinţa manipulării în masă nu mai are nevoie de compensaţii puerile, oamenii aceia respiră Puterea, şi puţine droguri sunt mai tari... Cine zicea că americanii i-au recuperat pe toţi germanii din Serviciile Secrete pe care i-au găsit?

Pe marginea Dimineţii magicienilor, am mai scris:

Bucla paradigmatică nazistă
Câteva repere la bucla paradigmatică nazistă

4 comentarii :

  1. Anonim spunea...

    Este America al Patrulea Reich?

  2. Radu Iliescu spunea...

    @ Mihnea Georgescu,

    n-are rost sa raspund la intrebarea ta. Pentru ca tu ma intrebi nu doar daca America este un imperiu, ci daca in plus este continuatoarea imperiului lui Hitler.

    America este un imperiu. Si este continuatoarea tuturor imperiilor din lume, de la asiro-babilonieni incoace. Aceeasi aventura care se va sfarsi, cum altfel?, prost. Acelasi hubris. Aceleasi balti de sangi. Aceleasi pretexte inainte de masacre. Nimic nou.

  3. Administrator spunea...

    Radu, nu ignora al doilea tais al acestei carti, si anume Louis Pauwels . In scrierea acestei carti, el a avut ponderea de baza, iar nu Bergier. Partea inselatoare intervine atunci cand se pare ca el condamna, din bon-ton academico-cultural, miscarea de extrema dreapta a Germaniei interbelice. Lucru destul de dubios, avand in vedere legatura profunda a lui Pauwels cu miscarea de dreapta a lui Alain de Benoist, miscare care nu e chiar atat de departata de fosta dreapta germana, pe cat s-ar crede...

  4. Anonim spunea...

    Radu, cand exact a avut "schimbarea semnului" de la Ev Mediu la Renastere? In ce an/perioada? Cumva la 1500-1600?

Google