Cicciolinizarea politicii româneşti

Cică prostănacul Geoană s-a decis să dea un plus de viaţă listelor sale de partid adăugându-le măscăricii şoubizului autohton: Turboguţă, Adrianminune şi Florinsalam. Iniţiativa e de natură să verifice teza guénoniană conform căreia valoarea liderilor aleşi democratic nu poate fi decât în permanentă eroziune. Cam acelaşi lucru îl enunţă şi Gustave le Bon: numitorul comun la care se întâlnesc membrii anonimi ai masei este întotdeauna cel mai jos accesibil.

Iniţiativa nu e nouă. Pornodiva Ilona Anna Staller, cunoscută sub pseudonimul Cicciolina, a fost adoptată în 1985 de Partito Radicale (din aria stângii italiene), ajungând în Camera Deputaţilor în 1987. Nu suntem, nici cu această mostră de tâmpenie, primii din lume. Şi dacă cineva se îndoieşte asupra fezabilităţii ei, uite că se poate. Îi suspectez pe prostănacul Geoană şi ai lui chiar de plagiat.

Ca parlamentar, Cicciolina a militat pentru “libertatea sexuală a puşcăriaşilor”, pentru “depenalizarea drogurilor” şi pentru “o educaţie sexuală sănătoasă în şcoli”. Altfel spus, pentru sex şi droguri cât cuprinde. Era normal, fiecare parlamentar vorbeşte despre ce se pricepe. Ce vor face în parlament numiţii Guiţă, Salam şi Minune? Fireşte, vor vota legi fără-număr-fără-număr, se vor rupe în şedinţe şi comisii... şi aici aş mai continua împerecherea dintre lexicul manelelor şi cel parlamentar, dar mă confrunt cu o acută problemă: nu pot. Adică nici erudiţie pe aria aceasta n-am, nici pe net n-am dat de nimic căutând “texte manele”. E formidabil, nu? Să te sufoce genul ăsta muzical şi totuşi să nu dai peste nicio mostră pe net...

Politicienii nu sunt, prin definiţie, mari specialişti în domeniul lor. Regretatul George Pruteanu era una dintre marile excepţii. Regula e cea a adunăturilor, a scursurilor, a rataţilor care, neizbutind să facă mare brânză în branşa lor, se refulează cu tupeu în politică. V.C. Tudor e ilustrarea optimă a sfertodoctului logoreic, călare pe un discurs-fluviu, numai bun să impresioneze prostimea la vot. Maneliştii nu se vor simţi câtuşi de puţin stingheri sub cupola parlamentului unde, fără doar şi poate, intelectul limbricoidal nu le va fi supus niciunei încercări.

M-am gândit cale de câteva minute cum să închei acest text. Ce turnură finală să-i dau. Cum să fiu cât mai sarcastic cu putinţă. Sau cât mai dubitativ. Sau grav. Catastrofal dacă se poate. Recunosc că nu am final. Că-l improvizez doar aşa, recunoscând că nu pot zice nimic, că am rămas cu gura căscată.