sâmbătă, 5 aprilie 2008

O recomandare din partea cui trebuie

Probabil unul din semnele sigure ale rafinamentului în ale lecturii este refuzul de a mai pleca de unul singur în căutarea unui autor bun, şi al unei cărţi bune. Dacă eşti gurmand, nu mai deschizi uşa speluncilor, doar-doar vei da de o mâncare gătită aşa cum trebuie. Cu cărţile e la fel, nu mai vrei să rişti, n-ai chef de surprize, pentru că ştii prea bine că de la un prag încolo, surprizele sunt mai prea des proaste... Un singur lucru te mai poate scoate din plăcuta rutină: o recomandare din partea cui trebuie. Ca între gurmanzi, fireşte.

Am urmărit de ceva vreme două recenzii la Ovidiu Hurduzeu (Sclavii fericiti. Lumea vazuta din Silicon Valley si Unabomber. Profetul ucigas). Le-am citit, în elaborarea lui Silviu Man, şi uite aşa am dat de un autor care merită. Cărţile lui încă nu le-am citit, n-am intrat încă în librăria care să le aibă, dar nu cred că ziua aceea e prea departe. Am reţinut însă autorul. Şi, zilele trecute, nu mică mi-a fost bucuria când am putut citi şi interviul pe care Silviu îl lua aceluiaşi Ovidiu Hurduzeu. Rar dau de un autor din familia lui Julius Evola, a lui Nicolae Berdiaev şi a lui Petre Ţuţea (fără a de putea vorbi de identitate, cred că ceva din fiecare este topit în românul acesta aparent adaptat la America, dar cu certitudine român, şi ortodox!). Cum să nu fiu atent la ce are de zis, fie şi în cadrul convivial al unui interviu?

Aşa am pescuit două nume noi: Jacques Llul şi Guy-Ernest Debord. Despre primul, asocierea lui cu tema conjuraţiei: deşi opera este amplă şi originală, Occidentul l-a trecut, tacit, la index. Despre al doilea, un adjectiv: “filosof inclasabil”. Ador inclasabilii. Mă dau în vânt după indivizii pentru care Occidentul nu dispune de clasificare, deci de “clasă”. Sunt unii dintre puţinii care au ceva să-mi spună. L-am căutat, şi am găsit chiar lucrarea pe care o pomeneşte Hurduzeu: Societatea spectacol. Am citit deja primul capitol, sunt vreo nouă, deci voi scrie încă 8 texte pe seama acestui volum care nu m-a dezamăgit.

Lucrarea este o înşiruire de fragmente-enunţ, fără argumentare. Ideile sunt enunţate, nuanţate, înşirate – şi atât. Autorul e apodictic, aerul general al rezultatului este acela al unui diagnostic; aţi văzut vreodată un medic care să scrie, la căpătâiul bolnavului, ceva care să aducă pe departe cu “poate e cancer”? Spune vreodată judecătorul vreo formulă retorică care să îndulcească sentinţa, de genul “după umila mea părere, acuzatul primeşte pedeapsa capitală”? Guy-Ernest Debord este concomitent medic şi judecător, el diagnostichează o maladie şi judecă o infracţiune.

O parte dintre idei, cât să deschidă interesul pentru volum, dar nici pe departe de natură să înlocuiască lectura acestuia, le-am înşirat în cele ce urmează. Sunt extrase din capitolul I, Separaţia împlinită:

1. Societăţile în care domnesc condiţiile moderne de producţie sunt o imensă acumulare de spectacole.

2. Spectacolul este o pseudo-lume separată, obiect de contemplaţie.

3. Spectacolul este sectorul care concentrează toate privirile şi toate conştiinţele. Deşi se prezintă ca instrument de unificare, unificarea pe care o săvârşeşte este limbajul oficial al separării generalizate.

4. Spectacolul este mai mult decât o acumulare de imagini. Este o viziune a lumii care s-a obiectivizat.

5. Spectacolul este miezul irealismului societăţii reale. Este afirmarea omniprezentă a alegerii deja făcute în producţie şi consumaţia sa corolară. Este modelul prezent al vieţii socialmente dominante.

6. Limbajul spectacular este constituit din semnele producţiei, care sunt concomitent finalitatea ultimă a acestei producţii.

7. Spectacolul este afirmarea aparenţei şi afirmarea oricărei vieţi umane ca aparenţă. El mai este însă şi o negaţie a vieţii.

8. Spectacolul nu spune nimic altceva decât că “tot ce apare este bun, şi tot ce este bun apare”.

9. Caracterul fundamental tautologic al spectacolului decurge din faptul că mijloacele sale îi sunt concomitent şi scop.

10. Societatea care trăieşte din industria modernă este ea însăşi o formă de spectacol: scopul ei, ca şi cel al spectacolului, nu există, totul constă în desfăşurare.

11. Spectacolul nu este nimic altceva decât reflexul fidel al producerii lucrurilor, şi obiectivarea infidelă a producătorilor.

12. Prima fază a dominaţiei economiei asupra vieţii sociale a antrenat degradarea verbului “a fi” în “a avea”. Prezenta fază a ocupării totale a vieţii sociale de către economie duce la degradarea lui “a avea” în “a părea”.

13. Acolo unde lumea reală se schimbă în simple imagini, simplele imagini devin fiinţe reale, şi motivaţiile unui comportament hipnotic. Vederea, simţul omenesc cel mai uşor de mistificat, devine mijlocul de interacţiune privilegiat.

14. Spectacolul este moştenitorul întregii slăbiciuni a proiectului filosofic occidental, care a fost o încercare de înţelegere a activităţii, dominată de categoria vizualului.

15. Spectacolul este reconstrucţia materială a iluziei religioase.

16. Spectacolul este visul urât al societăţii moderne înlănţuite, care nu exiprimă în cele din urmă decât dorinţa ei de a dormi.

17. La rădăcina spectacolului se află specializarea puterii.

18. Spectacolul este monologul elogios pe care ordinea prezentă îl ţine despre sine. Este autoportretul puterii.

19. Sensul cel mai important al spectacolului este acela de separaţie.

20. Cu separarea generalizată a muncitorului de produsul muncii sale, se pierde orice punct de vedere unitar asupra activităţii îndeplinite. De-a lungul progresului acumulării de produse, şi a concentrării procesului productiv, unitatea şi comunicarea devin atributul exclusiv al conducerii sistemului. Reuşita sistemului economic bazat pe separaţie este proletarizarea lumii.

21. Sistemul economic fondat pe izolare este o producere circulară a izolării. Izolarea fondează tehnica, iar tehnica fondează izolarea. De la automobil la televizor, toate bunurile selecţionate de sistemul spectacular sunt arme pentru accentuarea izolării.

22. Originea spectacolului este pierderea unităţii lumii. În spectacol, o parte a lumii se reprezintă în faţa lumii, şi-i este superioară.

23. Alienarea spectatorului în faţa obiectului contemplat se exprimă astfel: cu cât mai mult contemplă, cu atâta mai puţin trăieşte.

24. Spectacolul este harta la scara 1:1 a noii lumi.

25. Cu cât omul produce mai puternic detaliile lumii în care trăieşte, cu atât este mai separat de aceasta. Cu cât viaţa este produsul omului, cu atât omul este mai departe de viaţa lui.

26. Spectacolul este capitalul cu un asemenea nivel de acumulare încât devine imagine.

2 comentarii :

  1. krossfire spunea...

    Intr-adevar, gurmandul adevarat nu mananca orice are o eticheta sclipitoare.

    O sa incerc autorul odata ce voi beneficia de putin timp.

  2. MVS spunea...

    Timp de jumatate de an, in 2006, am citit orice mi-a picat in mana. Multi dintre autorii cititi mi-au placut (Dave Eggers), dar, e adevarat, mi-am "pierdut timpul" si cu autori (Collin Piprell) pe care nu mai doresc sa-i citesc in viata mea.

Google