duminică, 30 martie 2008

Câteva repere la bucla paradigmatică nazistă

Continui cele scrise zilele trecute şi, introducerea fiind făcută, trecem la nişte informaţii de detaliu, aşa cum le conferă Louis Pauwels şi Jacques Bergier în Dimineaţa magicienilor. Sar peste reflecţiile la natura Răului şi la ilustrarea lor prin scrierile lui Arthur Machen, despre care am de gând să vorbesc într-unul din textele următoare. Acum voi cât se poate de terre à terre, descriind o faţă a nazismului ce seamănă mai mult cu science-fiction, într-atât pare de neverosimilă.

Pământul este concav. Noi locuim înăuntrul lui. Astrele sunt nişte bloguri de gheaţă. Mai multe Luni au căzut deja pe Pământ. Va cădea şi a noastră. Istoria lumii se explicăin lupta dintre gheaţă şi foc. Omul este în pragul unei mutaţii formidabile, care îi va da puterile pe care cei vechi le atribuiau zeilor. Câteva exemplare din supraom există pe lume, venite poate dincolo de frontierele timpului şi ale spaţiului.

Acestea sunt câteva dintre teoriile pe care le-a alimentat nazismul originar, în care Hitler şi ai lui credeau. Poate părea ciudat, dar naţional-socialiştii au ars cărţile fizicienilor moderni împreună cu cele ale “iudeo-marxiştilor”. Azi nu se mai ştie însă în profitul cărui mod de a privi lumea au făcut ei aceste gesturi. Al doilea război mondial, înainte de a fi o hecatombă imensă, a fost un conflict spiritual.

Bergier nu greşeşte atunci când spune că ideea mutaţiei omenirii este una de sorginte esoterică, iar trimiterile lui la “Superiorii Necunoscuţi” şi la diverse organizaţii oculte, mai mult sau mai puţin deţinătoare ale unor informaţii de origine spirituală, sunt cât se poate de sugestive. Dar tâmpenia constă în preluarea acestei idei (pe parcursul întregii Dimineţi...) fără a o situa temeinic în istoria ideilor, deci fără a o pricepe cum se cuvine. Da, este adevărat, omul de acum nu este Omul. Un câmp teribil de posibilităţi zace neexploatat. Însă “mutaţia” nu trebuie căutată înainte, ci înapoi! Omul nu va fi, ci a fost, şi iremediabil s-a pierdut. El nu stă să eclozioneze, ca o larvă ce se va transforma în fluture, ci a decăzut în stadiul larvar Yuga după Yuga, epocă după epocă, cu fiecare erezie care l-a vizitat, cu fiecare eroare pe care a făcut-o, începând cu aceea mitologic denumită “izgonirea din Paradis”, care a avut la bază un păcat intelectual. Asta, Bergier nu poate pricepe, lui îi lipseşte şi studiul textelor sacre, şi o axiologie ortodoxă care să-i arate câte ceva despre validitatea ideilor. Tot ce are el, până la urmă, este speranţa tipic modernă în progres, şi în funcţie de ea construieşte una din axele Dimineţii...: ideea că vremea magicienilor stă să înceapă. Din punctul acesta de vedere, nu există nicio diferenţă între Pauwels & Bergier pe de o parte, şi ideologii nazismului pe de alta.

Ce nu poate nicicum Bergier să distingă, fiind lipsit de cel mai elementar sprijin doctrinar (care să-l ajute să separe licitul de ilicit, ca să nu zicem pur şi simplu binele de rău), este diferenţa dintre autentic şi contrafacere în spiritualitate. Ştiu că este subtil, dar e nu mai puţin necesar să fii capabil să ierarhizezi şi să respingi în domeniul ăsta, la fel cum este obligatoriu dacă vrei să-ţi păstrezi minţile să faci distincţii în domeniul sexualităţii, de exemplu. Bergier se conduce după criteriul “ştiinţific”: nimic din ceea ce există nu poate fi respins, la care adaugă corolarul: tot ceea ce există este automat şi legitim. Minunat, când avem de-a face cu specii de peşti, dar complet fals în cazul a tot ceea ce se revendică de la domeniul sexualităţii: necrofilia şi zoofilia nu pot fi privite cu aceeaşi ochi ca şi sexualitatea maritală, cu care au câteva lucruri în comun, fireşte. Spiritualitatea are şi ea legile ei, unele extrem de subtile, chiar deasupra limbajului, pe care nu-ţi poţi permite să le ignori... Bergier, care în ultimii ani ai vieţii susţinuse o emisiune numită L'Incollable (adică omul căruia nu i se poate pune nicio întrebare la care să nu aibă răspunsul corect) este un analfabet spiritual. De aici multiplele şi grosolanele confuzii şi entuziasme pe care le afişează peste tot în Dimineaţa magicienilor.

Totuşi Bergier are dreptate atunci când spune, referitor la teoria lumii îngheţate şi teoria pământului concav, doi piloni ai paradigmei naziste care au stat la baza multor decizii din cel de-al doilea război mondial: “Nu ştim de ce aceste teorii, atât de puternic afirmate, la care au aderat zeci de oameni şi mari spirite, pentru care s-au făcut mari sacrificii materiale şi umane, încă n-au fost studiate la noi şi chiar ne rămân necunoscute.” (p. 213) Lumea “ştiinţifică” se comportă în raport cu ceea ce nu intră în propria-i matrice ca o babă ţâfnoasă: refuză să răspundă. Bergier remarcă acest fapt nu o singură dată.

Alte detalii mirobolante despre bucla paradigmatică nazistă într-un text viitor...

Pe marginea Dimineţii magicienilor, am mai scris:

Bucla paradigmatică nazistă
Contribuţia lui Horbiger la bucla paradigmatică nazistă

Google