joi, 1 noiembrie 2007

Protocopyrightul sacru

Există un verset al Legilor lui Manu, pe care la o primă lectură n-am fost suficient de inspirat să-l notez anume, care avertizează împotriva citirii textelor sacre fără autorizarea venită din partea unui maestru. Cei care se fac vinovaţi de această encartadă sunt egali, spun Legile, cu hoţii ordinari. A citi Vedele fără permisiune este deci un furt...

Unul din lucrurile pe care nu le pot înţelege şi deci nici accepta este pretenţia modernilor de a avea proprietate “intelectuală” asupra unor idei, vorbe, imagini, sunete. Dacă autorul Mioriţei ar fi avut ideea neghioabă de a adăuga la finalul baladei: (c) Badea Scârţan - toate drepturile rezervate, cred că azi manualele de română ar fi pierdut câteva pagini interesante, iar cunoscătorii simbolurilor sacre din acest text o adevărată mină de aur tradiţională...

O civilizaţie trebuie să-şi piardă complet axul ortodocsiei pentru a-l putea înlocui cu această necroză a dreptului de proprietate care este copyrightul. Undeva Guénon lămureşte cu prisosinţă nerozia: ceea ce este corect aparţine tuturor, şi nimeni nu poate pretinde vreo posesie oarecare asupra unei idei juste, în vreme ce arogarea posesiei asupra unei tâmpenii nu face cinste nimănui. De ce să spui, deci, că un anume text îţi aparţine, câtă vreme corectitudinea lui îl face suficient de impersonal încât să fi putut fi abordat de oricinear fi avut nivelul respectiv?

Şi uite, am descoperit că totuşi un anume copyright, pe care am decis să-l denumesc protocopyrightul sacru, este cu putinţă: cel care descurajează heirupismul hermeneutic. Cel care-l obligă pe ucenic să se supună unei tradiţii de lectură, să-şi însuşească o cuminţenie poate insuportabilă la început, dar singura capabilă să-l formeze şi să alunge pentru el spectrul hidos al heterodoxiei doctrinare. Avva a zis... Sfântul a zis... Preafericitul a zis... Rabbi a zis... Ibn a zis... – trebuie să ştii tot ce au zis uriaşii dinaintea ta pentru ca tu, piticul, măcar să afli pe umerii cui trebuie să urci. Altfel, cu părere de rău, dragă Luther, dar eşti doar un hoţ de texte sacre!

7 comentarii :

  1. Maria Barbu spunea...

    Radu, proprietatea asupra ideilor este in sine ceva sacru. Uitat-te in jur si o sa vezi o mare de oameni pentru care ideile sunt ceva complet strain. Mai exista o alta multime, de asa-zisi intelectuali, pentru care furtul ideilor este o practica de rutina, asa incat cred ca este absolut necesar sa protejam ceea ce este creat de mine, de tine si de alti cativa, care sunt atat de nebuni incat sa arunce in lume ceva nou. Sigur ca mai este si ceea ce spui tu, ca e bine sa se stie pe umerii cui te cocoti, dar e bine sa se stie si faptul ca unele crengi din acest copac sunt ale noastre, iar maimutele care se catara pe ele nu au nici o legitimitate, caci nu le apartine copacul. Singura lor realitate/legitimitate este aceea de a fi maimute!

  2. ovidiu constantinescu spunea...

    cred ca ti-a scapat "ideea lui Radu" . poate daca mai citesti odata.

    ce urat imi suna in acest context "ceea ce este creat de mine"

    eu, care n-am creat nici o idee la viata mea, am dreptul la ideile "create de tine"?! promit ca mentionez autorul de fiecare data cand le folosesc :-)

  3. Anonim spunea...

    @Ovidiu

    mi se pare ca esti mult prea arogant si nu stiu cat de sustinut. Este o atitudine care este si lipsita de generozitate intelectuala si chiar oarecum suburbana, imi pare rau ca trebuie sa iti spun asta.

  4. Anonim spunea...

    si mie imi pare rau ca ti-am lasat impresia de aroganta, departe de intentia mea.
    generozitate intelectuala nu stiu sigur ce insemana.
    cat despre sustinere... in ce? in faptul ca am afirmat ca nu ai prins ideea?! pai ori ti-a scapat ori nu esti deacord cu ea. am mers pe prima varianta, a doua fiind mult mai grava :-)

  5. Radu Iliescu spunea...

    Draga Maria,

    cu Ovidiu am o istorie conversationala si din multe puncte de vedere un traseu comun. De asta la el o anume facilitate de lectura dincolo de text care compenseaza stangaciile mele in a transmite mesajul.

    Departe de el, te asigur, intentia de a te trata pe tine altfel decat cu respect.

    Si pentru a lamuri subtextul respingerii oricarei pretentii de proprietate intelectuala asupra ideilor, revin cu o incercare de definire a acestora. Si Ovidiu, si cu mine, avem in vedere atunci cand vorbim despre "idei" afirmatii de tipul: "Infinitul Metafizic este una din denumirile lui Dumnezeu." sau premiza degenerarii din doctrina ciclurilor cosmice hinduse. Nu numim "idee" o propozitie de tipul "Mihai Eminescu este un geniu", desi suntem gata sa-i conferim o valoare relativa de adevar.

    Propozitiile vizate de Ovidiu si de mine sunt indubitabil niste "idei", in tot ceea ce acest concep[t are mai platonician. Afirmatiile de tipul "G. Calinescu este cel mai mare critic din Bucuresti" nu sunt idei, ci eventual niste formule seducatoare... Si sunt complet neinteresante.

    Iarasi, a percepe Infinitul Metafizic este un lucru impersonal, dar perfect accesibil celor dotati pentru asta, si asupra acestei intuitii intelectuale nu se poate aroga nici o proprietate, in vreme ce propozitia lui Blaga "Vesnicia s-a nascut la sat" poate constitui obiectul unui copyright, fara nici o paguba anume...

  6. Anonim spunea...

    Heh, de parca nu ai sti, mult mai bine decat mine, cum e cu copyright'ul si cati bani se fac.
    Asta ar putea fi un inceput de explicatie...

    Pe de alta parte...te contrazici si tu un pic: daca admiti Evangheliile in ortodocsie (in sensul cel mai larg), vei vedea ca sunt numite dupa cei care le'au scris (supposedly). Asadar, un fel de (proto) copyright exista si acum 2000 de ani.

    Sub titlul textului tau era un subtitlu extrem de potrivit: "Victoria Principal Secret":))

  7. Anonim spunea...

    Stii, din punct de vedere juridic traditional, notiunea de "proprietate" intelectuala este extrem de gresita. In Dreptul Roman clasic si pre-clasic, proprietatea era un prerogativ ce se putea exercita strict asupra bunurilor corporale. Conceptul de "proprietate" intelectuala este o deviatie moderna de la vechiul inteles al termenului de "proprietate", o pervertire seculara a sa. Spun seculara, adica laica, avand in vedere ca in Dreptul Roman, proprietatea era un drept sacru, consfintit de legea imutabila a religiei familiale.

Google