No, biiñe! (încercare de sinteză politică)

N-avea rost să scriu “analiză” pentru că, propriu-zis, nici nu poate fi vorba de aşa ceva. De fapt, ceea ce contează cel mai mult într-o “analiză politică” este exact sinteza, fulguraţia care stă la baza textului şi pe care, din pur convenţionalism, “analiştii” ne-o zic pe undeva pe la final. Eu n-o să ma încarc cu asemenea farafastâcuri, şi-am să zic ciobăneşte ceea ce oricum e evident pentru toţi cei care nu regretă stupid că n-a ieşit pasenţa cu uninominalu’, şi anume că românul s-a lehămetit de clica de la Putere.

În 1990, de Duminica Orbului, a fost coadă la vot. Era pe bune. În 1992 şi 1996 am fost ciopor să-l votăm, care pe Constantinescu, care pe Iliescu. Era o miză, naţiunea se încleştase cu mâna pe ştampilă. Prin 2000 (parcă) Iliescu a păpat voturile celor care se îngrozeau de ideea că Vadim ar putea deveni preşedinte. A fost alegerea celui mai mic rău, votul înţeleptului. După care registrul a virat brusc în parodie. Bombonel sau Marinarul? Doi tipi cu dosare penale, unul pentru termopane, altul pentru vânzarea flotei. Hazul s-a dus. Vai, unde sunt votările frenetice de anţărţ?

Ideea uninominalului s-a dorit o injecţie de seriozitate din partea Puterii. Băi, populime, îi veţi controla pe zgubiliticii ăştia de senatori care dorm în fotolii, că doar voi îţi plătiţi. O sămânţă de adevăr există în toată chestia asta: da, noi îi plătim pe ei să negocieze ca Tândală cu Uniunea Europeană norme şi legi care să mutileze tradiţiile Satului Românesc. Noi i-am plătit ca ei să facă legi prin care ciobanii sibieni să-şi vândă brânza în sat, iar românul să umble cu bazooka după porc prin ogradă! Cât despre control, asta e o gogoneaţă pentru care trebuie multă carte proastă la bază ca s-o şi crezi.

Uninominalul e în fond o gogoaşă rumenită dar goală pe dinăuntru. Şi asta pentru că numele aleşilor va fi propagat ca şi până acum, prin mass-media. Iar cine controlează mass-media, ca şi până acum, va controla şi opţiunile electoratului. Nu cred că mai are sens să spun că mass-media NU este controlată de popor, ci de o mână de oameni care au astfel posibilitatea să decidă opţiunile românului.

Uninominalul mult visat e doar o altă formă prin care NU funcţionează democraţia. În SUA, el nu a putut împiedica începerea războiului din Afganistan sub pretextul căutării unui singur om, şi al celui din Iraq sub pretextul căutării unor arme care nu au mai fost niciodată găsite. El nu poate nici acum opri războiul, în condiţiile în care mai mult de jumătate dintre membrii Congresului sunt formal împotriva lui. Legi care dau puteri cvasi-discreţionare asupra cetăţeanului (Patriot Act) n-au putut fi împiedicate de votul uninominal. Şi atunci, de ce să ne gândim la artificiul ăsta ca la o acadea de lins? Este cineva tembel?

Cât despre europarlamentare, mă tem că există deja norme care fac în mintea multor români conexiunea dintre Uniunea Europeană şi planul ceauşist de distrugere a Satului Românesc. Una dintre ele o cunosc în mod nemijlocit: începând cu 1 ianuarie 2008, ţăranii nu vor mai avea voie să crească pe lângă casă mai mult de 10 găini şi un porc. Dacă ai 20 şi 2 purcei, rişti să te vezi cu animalele confiscate. Desigur, cine doreşte mai mult, trebuie să-şi deschidă fermă în afara localităţii. Deci ţaţa Frosa, care creşte liniştită 50 de păsări şi doi purcei (unul pentru Crăciun şi altul pentru Paşte), ori îşi schimbă complet strategia de producţie, ori de la 1 ianuarie 2008 e infractoare. Desigur, faptul că are pensie de 10 lei după o viaţă de lucrat la colectiv şi îşi duce zilele de pe urma ouătoarelor şi a grohanilor nu contează pentru Uniunea Europeană. Problema nu se pune strict în termeni de găini şi de porci, ci în manevrarea unei pârghii care să impună cu forţa schimbări masive şi ireversibile de mentalitate. Arma aleasă este cea a înfometării. Cineva, undeva, a decis să înlocuiască satele cu ferme de mass production, terminând concomitent cu agricultura ecologică românească (da ştiu, sapa e urâta, dar e perfect ecologică).

Mai trebuie să explic de ce ţaţa Frosa a preferat să stea pe sobă în ziua de alegeri, rostindu-şi lehametea cum numai în Ardeal se poate: No, bine, măi! lungind niţel i-ul din bine şi înmuind apăsat spanioleşte n-ul...