Toţi diferiţi, toţi inegali

Într-un text fulminant despre inegalitatea cu care ne naştem înainte de a ne cufunda în ea pentru totdeauna, Boris Vian scrie să se nasc mult mai puţini oameni dotaţi pentru box decât pentru ortografie, acest fiind motivul suficient pentru care numărul profesorilor de franceză îl depăşeşte pe cel al campionilor din ring. Nu, nu ne naştem egali. Nici nu trăim egali, şi nici după moarte nu putem spera la vreo egalitate. Mai rămâne, se mângâie fervenţii acestei idei, egalitatea în faţa legii.

Ei bine, unul din aspectele artificiale ale dreptului modern este încercarea de a reduce oamenii la ceea ce numim, din comoditate, “egalitatea în faţa legii”. Alături de încercarea de a reglementa fiecare aspect al vieţii, delir legislator care încearcă în van să plombeze cu sute de legi stufoase absenţa Legii din inimă, reducerea omului la ceea ce s-ar putea numi “unitatea cetăţenească” este o altă iluzie a Justiţiei...

În fapt, oamenii nu sunt egali, şi nu pot fi, în raport cu ea, cum nu sunt egali nici în privinţa posibilităţii de a urca în ring... Legile sacre de tipul celor ale lui Manu stabilesc cu prisosinţă inegalitatea în faţa legii: “Amenda unui Sudra pentru un furt oarecare trebuie să fie de opt ori mai mare decât pedeapsa obişnuită, cea a unui Vaisya de şaisprezece ori, cea a unui Kşatriya de treizeci şi două de ori, cea a unui Brahman de şaizeci şi patru de ori, sau de o sută de ori, sau chiar de o sută douăzeci şi opt de ori mai considerabilă, atunci când fiecare dintre ei cunoaşte perfect binele şi răul din acţiunile sale.” (Legile lui Manu, Cartea a VIII-a, Funcţia judecătorilor. Legi pentru afacerile civile şi infracţiuni, versete 337-338) Cei cărora li se pare că servitorii (Sudra) sunt defavorizaţi, iar preoţii (Brahmanii) un fel de castă dictatorială, pot vedea că cei a căror viaţă a fost dedicată cunoaşterii sunt cei care plătesc cel mai scump abaterile.

Undeva în versetele despre adulter, în acelaşi spirit, se spune că un Sudra trebuie să fie mutilat pentru asta, unui Vaisya i se confiscă averea, un Kşatriya trebuie uns pe creştet cu urina unui măgar, iar un Brahman trebuie alungat din regat fără să i se clintească un fir de păr din cap. Aparent, principiul inegalităţii e în favoarea preotului. Eronat! Pedeapsa purifică, iar cel pedepsit de întâlneşte cu Devaşii pur: servitorul prin mutilare, negustorul prin sărăcire, războinicul prin umilire. Brahmanului însă i se refuză purificarea: alungat din regat fără ca cineva să ridice mâna împotriva lui, pedeapsa care i se cuvine este cea a damnării şi a infernului. Pentru astfel de erori inconceptibile pentru un preot, pentru care Justiţia lui Manu nu admite răscumpărare.

Există un preţ al cunoaşterii autentice care e departe de tristeţile de căţeluş pe care le încearcă Bouvard şi Pécuchet după ce frecventează haotic muzee, teatre şi cursuri la Collège de France. E ceea ce spune Vasile Lovinescu despre Ivan Turbincă: nimeni nu se întoarce de la Poarta Paradisului acelaşi, dintr-un punct încolo eşecurile cele mai mici au consecinţe incalculabile, mergând până la transformarea aspirantului în contrariul căutărilor sale... Brahmanii plătesc cel mai scump pentru erorile lor...