marți, 17 iunie 2008

Cea mai bună vârstă pentru a începe studiul unei limbi străine este aceea pe care o ai

Cred că ai auzit adesea că dacă nu ai început studiul unei limbi înainte de vârsta de 3 ani, hai de 5, maxim 7 sau cel mult 9, atunci eşti cu totul pierdut, pa şi pusi, n-o mai înveţi câte zile vei trăi. Bun. Te-ai gândit vreodată că prostia e mai uşor de îndurat dacă prostul are o scuză cu aer inteligent?

Hai să-ţi furnizez câteva cazuri, înainte să te las pe tine însuţi să reflectezi cum se cuvine. În urmă cu ceva ani eram la un curs de învăţare a limbii italiene, destinat adulţilor. Se iscă într-o pauză o mică dispută privind vârsta cea mai potrivită pentru învăţarea limbilor străine. Profesoara îşi aminteşte de o bunicuţă, în etate de 60 de ani, care îi fusese cursantă. Femeia respectivă fusese deja în Italia, unde avea copii, iar de la copii avea un nepot. Beibisitându-l, asistase la destule întâlniri între nepurcel şi italianoţi de vârstă similară. Puştanii se înţelegeau în limba italiană, pe care ea, Dio mio, n-o înţelegea. Dar tot pricepuse că în opinia propriului nipote şi a camarazilor lui de joacă în nisip părea idiota. Aşa că revenise în patrie cu dorinţa de a nu se mai întoarce în inferno incapabilă de comunicare.

Vorbim deci despre o femeie ieşită la pensie. Care cel mai probabil prefera fără nici un sughiţ o telenovelă leşinată în locul metafizicii din predicile lui Meister Eckhart. Un om (că altfel nu pot să-i spun), care cu greu ţi-ar fi putut spune ce este numele predicativ suplimentar. Dar care putea compensa toate aceste deplorabile lipsuri cu ceea ce lipseşte celor mai mulţi dintre cei puşi în situaţia de a învăţa o limbă străină: o motivaţie teribilă. Întotdeauna am spus că arta profesorului de limbi străine este fabricarea unei motivaţii convingătoare. Ei bine, toţi profesorii de limbi străine (din categoria cărora, vrând-nevrând, fac şi eu parte) sunt vax pe lângă ceea ce poate oferi viaţa la acest capitol. Dacă femeii respective i s-ar fi spus pe băncile şcolii să înveţe italiană, că poate îi va trebui în viaţă, cred c-ar fi dat din umeri. Nimeni nu este dispus să ardă gazul învăţând în vederea unei necesităţi ipotetice. Partea bună este însă aceea că absolut orice pune osul la treabă atunci când motivaţia e cât capra.

Cum s-a terminat povestea cu mamaia cizmofonă? Bine, nesperat de bine. La examenul pentru absolvirea cursului de limbă a luat punctajul maxim. A avut o asemenea ambiţie, un aşa nivel de dedicare, încât în cele din urmă a asimilat mai mult decât tot. Sunt convins că în Italia şi-a perfecţionat bagajul de achiziţii lingvistice dobândit aici. Mai ţii minte ce zic cei care sunt gata să te asigure că dacă până la 3-5-7-9 ani nu se asimilează o limbă străină, atunci totul e pierdut? Ei bine, aşa îşi justifică ei handicapul pe care îl au la acest capitol.

Am avut ceva elevi, preponderent de liceu (deşi am predat şi la nivelele şcoală generală şi gimnaziu). Unii au învăţat. Alţii nu. Într-o zi, mă strigă pe stradă Nicu. Îl recunosc. Mă tutuieşte. Îmi spune că e student la Arte Plastice, şi că a prins o bursă în Belgia. A tras tare şi a învăţat franceză pe rupte, ca să ia testul eliminatoriu. Îmi amintesc de “performanţele” lui din liceu: clei total. Mut. Absent. Un necaz şi pentru el, şi pentru mine. Am rămas prieteni, din când în când ne scriem, ne vizităm, el ca să-mi arate icoanele la care lucrează şi expoziţiile din ţară şi străinătate, eu ca să-i mai spun despre ce citesc, despre blogurile la care lucrez. E francofon. Ce n-am izbutit eu, a reuşit o bursă în Belgia. A învăţat taman după ce studiul limbii franceze s-a încheiat oficial pentru el.

De la Nicu încoace, de fiecare dată când închei o medie de 5 la un cleios, mă gândesc că, cine ştie, poate o să mă strige pe stradă ca să-mi spună că a învăţat franceză. Pentru că viaţa l-a motivat în mod real. Nu-i aşa că şi ţie ţi s-a spus că o limbă străină se învaţă foarte devreme în viaţă, că mai apoi n-ai nici o şansă? Ei bine, aşa îşi justifică unii lenea intelectuală şi laşitatea atunci când este vorba să faci un efort susţinut în direcţia asta.

Hai să te mai plictisesc cu un caz, ultimul. Eu. Mă rog, nu eu, cel care sunt acum, ci ceea ce eram pe la 19 ani, când am luat decizia să devin student la Litere. Făcusem un liceu de matematici, unde mâncasem reală pe pâine. O bastilie de liceu cu profi riguroşi, buni profesionişti, cărora le datorez foarte mult dar pe care, la vremea aceea, nu i-am îndrăgit. În materie de limbi străine, am prins programa comunistă, concepută de aşa manieră încât să nu prinzi nimic în direcţia asta. Un ceas pe săptămână. Unul de engleză, altul de franceză. Nimic mai mult. Nu-i vorbă, nici strădanie din partea mea n-a prea fost. Am luat cinciaru’, când pe toceală, când pe milă şi pomană. Într-a IX-a am avut la engleză o medie de 3. Într-a unsprezecea am fost corigent şi la franceză. Nimic eroic, doar neglijenţă de elev. Nimic tragic, nimic rebel, numai delăsare şi calcul contabilicesc: “oricum îmi iese media generală, de ce să mă mai stresez?” Adică ceea ce îmi place azi cel mai puţin la elevii mei.

La 19 ani, dacă aveam foarte puţine în legătură cu un domeniu, acela era limbile străine. Şi totuşi, printr-un concurs de împrejurări pe care nu are rost să-l relatez, am luat decizia să mă prezint la admiterea la Facultatea de Litere din Iaşi, specializarea franceză-română. Am înotat o vară întreagă într-un maldăr de cărţi, am buchisit gramatici şi exerciţii, am citit cu dicţionarul până am făcut febră musculară de la căutat cuvinte, am lecturat cu voce tare până mi se anchiloza limba în gură ca să-mi formez baza fonatoare, şi în toamnă, la o concurenţă de 4 pe un loc, am intrat la “fără taxă”. Izbutisem. Anii care au urmat n-au fost decât continuarea a ceea ce începusem în vara aceea, la 19 ani. Ştii de ce a mers? E destul de simplu de înţeles. Pentru că niciodată, absolut niciodată, timp de 3 luni, nu luasem în calcul ipoteza omenească a eşecului. Şi te asigur că la vremea aceea deja, ştiam şi eu pe cineva dispus să-mi declare ritos că dacă nu înveţi o limbă din fragedă pruncie, atunci nici nu se mai poate. Lumea abundă în doctori în “nu se poate”. E mai greu să găseşti pe cineva capabil şi dispus să-ţi explice cum se face un lucru.


Să recapitulăm care sunt ideile pe care trebuie să le reţii la runda asta:

1) O limbă poate fi învăţată la orice vârstă;
2) Învăţarea unei limbi este condiţionată de o motivaţie puternică;
3) Ca orice exerciţiu intelectual, achiziţia unei limbi este proporţională cu puterea de concentrare.

Data viitoare am să-ţi explic unde anume este cel mai potrivit loc pentru învăţarea limbilor străine.

Articole conexe:
A good English is a bad English
Două amintiri lingvistice fără predicat
Oamenii-dicţionar
Arta de a deveni poliglot în lecţii de 1000 de minute

8 comentarii :

  1. Phosphoros spunea...

    Sa inteleg ca nu mai am nici o scuza pentru amanarea invatatului de frantuzisme. Nici pentru rafinarea limbii nemtilor pe care o stapanesc cu o dezinvoltura a limbii de lemn :D

  2. momone spunea...

    Ai dreptate, Radu. Este primordiala o motivatie personala puternica, dar cred ca tine si de talentul profesorului de a trezi motivatia in elev- problema la care ma gandesc in continuu ca posibila viitoare profesoara de framceza. Cum sa-mi motivez elevii sa invete franceza intr-o lume contaminata de engleza? Nu vreau nicidecum sa spun ca engleza e mai proasta decat alte limbi (e o absurditate sa gandesti in asemena termeni, fiecare limba isi are farmecul), ci doar ca toata lumea in ziua de azi crede ca vorbeste perfect englezeste, cand de fapt nu stiu decat o farama din ea.

    p.s.: din cate am invatat eu, nu este nume predicativ suplimentar, ci element predicativ suplimentar.

  3. Sorter spunea...

    Ha,ha deci mai am o sansa :D...si o nelamurire...mai sunt si lenesi care zic "Eu nu sunt facut pentru limbi straine,nu pot sa invat.".E tot ceva in genu varstei?

  4. carla spunea...

    iliescule tu stii cine este mangaloy? stii? iti spun eu cine este. este rose4you alias lorelei.
    adica mangaloi este manga-loy adica loy cand este manga.
    loy vine de la lorelei.
    mangaloy a postat de curand intr-unul dintre comentarii un clip cu o tipa care bea pana se face manga. deregula oamenii posteaza chestii care ii caracterizeaza, care le apartin, cu care se identifica.
    deci este clar ca mangaloy cu rose4you este aceeasi persoana. deci manga este defapt lorelei. deci o femeie cu pula sau un barbat cu pizda sau cine dracu mai stie.
    acum stii cine este mangaloy??? ma bucur. si da mai departe sa stie tot internetu.

  5. gabriel spunea...

    ...Interesanta observatie Carla. Io credeam ca-i Luca Pitoo...

  6. carla spunea...

    cine dracu e ala?

  7. daimon spunea...

    uiţi ceva.
    there's always a catch.

    orice limbă are specificul ei cultural, chiar tu ai afirmat-o în însemnarea contra limbii engleze.

    bunicuţa din povestea ta, a învăţat să exprime gânduri româneşti, în format cizmesc. nu să gândească în macaronarească.

    de asta se spune că înveţi o limbă bine, dacă o înveţi de tânăr. atunci ai ocazia să fixezi cel mai repede, iar contactul cu tineri de vârsta ta din altă cultură, te pune la curent rapid cu subtilităţile limbii.

    asta în timp ce la vârsta a IIa, deja discuţiile se plafonează, gândirile încep şi ele să înţepenească.

    corectează-mă dacă greşesc :-)

  8. Myluche spunea...

    Am invatat franceza de la 0 in 7 luni cat intr-o viata.. Si totul de la o melodie in lb. franceza. Suna aiurea, dar ... nimic nu-i imposibil. Oricum,am planuri mari pe viitor :)
    Motivatia mea e muzica.

Google