vineri, 11 ianuarie 2008

Două amintiri lingvistice fără predicat

Sunt cu Pierre de trei săptămâni, vorbesc franceză cu nesaţ, şi după primele ceasuri îşi dă şi el drumul la debit şi la lexic. Suntem amândoi pasionaţi de Georges Brassens, pe care îl ştim pe de rost, şi cu versurile căruia ne presărăm conversaţia. Pour faire l’amour, on ne demande pas aux filles d’avoir inventé la poudre... El mă învaţă că prostia nu are naţionalitate, eu îi spun că sunt un ultim bizon: predau franceză într-o lume în care engleza invadează ca noxele, se depune ca praful. Descopăr în universitarul care nu se poate plânge de lipsa banilor îndărătnicul care-şi cumpără numai maşini d’occase, pe care le repară până nu mai sunt bune de nimic – modul lui de a-şi demonstra că nu e un consumator. Qu’est-ce que ça veut dire, s’casser la pipe?

Îi explic. Nu pricepe. Reiau, sunt calm. Eşec. Tot nu pricepe. El zâmbeşte şi-mi prinde mâna, eu sunt uluit şi reformulez. Eh, tu m’parles en roumain, je ne comprends pas, cher Radu. Ce nu pricepi? Cum adică? Îmi zâmbeşte. Cobor din nori. Pentru câteva zeci de secunde, n-am mai făcut nicio diferenţă între două limbi. Cele două registre au devenit unul singur. Pierre îmi spune spre seară că l-am asimilat “universului meu”. Eu simt ca am trecut pe la poalele Turnului Babel, înainte de despărţirea limbilor. Momentul magic se risipit, franceza s-a întors cuminte în cutiuţa ei, româna într-a ei. Cândva, cineva dădea o măsura infailibilă la întrebarea: “Când ştiu că ştiu o limbă străină?” – Când visezi în idiomul respectiv. Eu am trăit mai mult: momentul unic în care ţi-e egal dacă foloseşti limba maternă sau cea pe care ai învăţat-o...

* * *

Împart compartimentul cu un senegalez, un arab şi o jeune fille libérée. Negrul e îmbrăcat într-un costum tradiţional galben-orbitor şi lucios, după gustul sud-saharienilor. Arabul învârte un tasbih între degete, scufundat în contemplaţie. Tânăra îmbrăcată europeneşte stă degajată în compartiment. Intră doi tineri, cu care se leagă o conversaţie. Sunt dintr-un sat, şi vin de la muncă din Spania. Senegalezul e expansiv şi călduros, lucrează în Franţa, unde are şi casă, dar în concediu vine înapoi în Africa. Acum merge la Festivalul de la Fès. Arabul de la început coboară din tren. Intră controlorul. Salută în arabă şi franceză. Verifică biletele. Africanului îi urează drum bun în franceză. Mie îmi mulţumeşte sec, în arabă. Sunt printre îngeri...

Un hadith spune că Profetul, pentru a tăia elanul unuia dintre companionii lui care-l jignise pe negrul Bilal pentru negritudinea lui, a declarat: “Cel care vorbeşte arabă este arab!” Identitatea dobândită pe cale lingvistică, matricea lexico-gramaticală şi stilistică precedând în calitate de condiţie necesară şi suficientă paradigma identitară. Într-un compartiment de tren dintr-o ţară arabă, simt nevoia să adaug Sunnei o propoziţie: “Dacă un controlor îţi mulţumeşte în limba lui, eşti şi tu arab. Puţin. Măcar un pic.”

1 comentarii :

  1. man spunea...

    nu prea vreau sa raspund in cuvinte. ar fi si absurd la asemenea ganduri si stari. multumesc.

Google