luni, 21 ianuarie 2008

Umberto Eco, de profesie inginer literar

Dacă există o frază pe care am auzit-o până la saţietate în Facultatea de Litere, este aceea că cititorul nu este inocent. Fain-frumos, ca orice slogan, dar să vedem şi ce înseamnă. Practic, toată lumea ştie că nu citim nimic ca şi cum ar fi prima noastră lectură, suntem deja îmbibaţi de récit prin tot ceea ce ni s-a povestit încă înainte de a fi capabili să abordăm noi înşine un text, aşa că nici măcar prima carte nu este prima carte... Iar când citim, o facem în umbra deloc neutră a unui teanc de volume de care am auzit, pe care le-am văzut neunde ecranizate, care ni s-au povestit, pe care le-am citit, pe care nu le-am înţeles, pe care ne facem iluzia că le-am priceput. Suntem şi nu suntem concentraţi pe ceea ce devorăm, ne atrage şi ne satisface o carte în funcţie de mulţi parametri la care autorul ei nici prin vis nu avea cum ajunge... Cititorul nu este inocent, însă mai există un nivel la care s-a pierdut inocenţa, cel aflat în comunicare cu scriitorul pervers al postmodernităţii.

Şi totuşi, unul este pandantul celuilalt. Unui cititor de o luciditate infernală nu-i poate corespunde decât un scriitor demoniac, adio inspiraţie, pa-pa înflăcărări romantice, tandemul cult şi nesăţios în cele livreşti caută savant şi premeditat satisfacţia bordelieră cu înfrigurarea perversului care ştie că după fiecare uşă ce-o deschide se va găsi, invariabil, o trăire care-i va toci simţurile deja decalibrate, plonjându-l în disperarea lui Tantal, eroul condamnat în Infern să vadă apele etern aproape cum se retrage de fiecare dată când el vrea să-şi stingă arşiţa. Iar kamasutra nebuniei textualiste poartă hramuri universitare: i se spune semiotică, teorie literară, retorică, poietică şi pragmatică a comunicării.

Astăzi dacă vrei să reuşeşti în literatură, adică să bestsellerezi, căci altă reuşită nu mai contează, nu are rost să-ţi imaginezi că ai ceva de spus. Tacit, toată lumea ştie că s-a terminat tot ce era de zis, că am ajuns la capăt, că dincolo de noi nu există nici măcar adverbul “dincolo”, aşa că problema sensului e evanescentă. A rămas, cu multiple operaţii estetice, machiată şi parfumată, ca o curvă a cărei carcasă sfidează durata, forma. Şi succesul, desigur, care este modul în care forma artistică se dovedeşte rentabilă, deci de dorit. Nu scrii sub imperiul inspiraţiei, oricum nu te vizitează nicicând aripa îngerului, ci îţi perfecţionezi tehnica narativă, totul e tehnică acum, şi aşezarea cuvintelor e tot o problemă inginerească, te instruieşti în poziţiile kamasutrei, devii eventual profesor de semiotică undeva într-o universitate italiană, lucru care nu e puţin, trebuie să dovedeşti că ai aptitudini de aberat liber, apoi te apuci de literatură. Nu înainte de a şti exact cum arată cumpărătorul tău, îi faci un portret mental pe care eventual îl numeşti “consumatorul de literatură mediu”, ca în orice studiu de piaţă, îl studiezi ca pe un animal, afli cu ce se hrăneşte, ce-i lipseşte, ce-l doare cel mai tare, apoi faci o carte ca un plasture de pus pe rană. Dacă ai calculat bine, bestsellerezi. Dacă nu, nu te teme, e doar un debut, nimeni nu se consacră îndeobşte de la primul volum, poate ai fost superficial, poate încă nu cunoşti poziţiile din poietică destul de bine, poate încă nu te-ai aruncat cum trebuie la semiotică, persistă, dotat cum eşti (mărimea contează!) imposibil să nu devii un star literar.

În urmă cu ceva ani, un prieten pasionat de orientalistică a scurtat o întâlnire dincolo de limita politeţii pe motiv că citeşte “o carte iniţiatică”, Pendulul lui Foucault. Era undeva pe la primul volum. După ce a terminat lectura celui de-al doilea, n-a mai zis nimic. Nu ştiu ce-a fost în capul lui cu exactitate, dar presupun că era suficient de inteligent încât să priceapă că fusese, în termeni neaoşi, tras în piept. Cinci sute de pagini bine scrise, formidabile, pentru nimic. Pentru nicio certitudine, niciun adevăr, nicio înălţare spirituală. Aaa, era să uit, scena de la sfârşitul primului volum, de un superb cretinism de sorginte universitară, în care o femeie îi explică gospodineşte bărbatului ei că toate simbolurile spirituale au o explicaţie pur cratiţească, ergo utilitară. Post-coitum. Adică postcoitau ei în terfeloaga lui Eco, explicaţia per se e onanie intelectuală...

În orice civilizaţie normală, adică una în care Principiul nu este pierdut din vedere, Eco ar fi fost chemat să-şi explice elucubraţiile în faţa autorităţii spirituale. Şi frauda lui intelectuală ar fi fost cu uşurinţă dovedită, şi ruşinat. Într-o astfel de civilizaţie, dar de data asta crepusculară, s-ar fi trecut la arderea volumului lui, autoritatea adevărului nemaiputându-se impune altfel decât cu sprijinul forţei. Noi îl adulăm pe escroc, şi-i considerăm ingineria literară demnă de pierdere de vreme (în realitate, lucrurile sunt cu mult mai grave, nu citeşti cu adevărat aşa ceva fără să te laşi atras şi subjugat de ideile false pe care le colportează). Aşa că nu mă mir că cititorul şi-a pierdut ingenuitatea, cu scriitori aşa măieştri în ale literaturii...

27 comentarii :

  1. Ştefan Muşat spunea...

    Am citit cartea pe undeva prin clasa a XI-a. Evident, pe atunci nu am înţeles nimic, dar ca orice tânăr, cred, am fost fascinat de magistralele întoarceri de situaţie, de simbolistică şi de alte lucruri care, pentru un ochi neformat, par uluitoare. Asta până mai deunăzi, când un bun amic mi-a explicat că nu e de înţeles nimic în cartea asta, este cel mult un pamflet adresat celor care pun în cârca Masoneriei toate relele lumii. E doar o carte poliţistă care nu are nici un subtrat metafizic, e o formă fără fond, aş îndrăzni să zic, o carte unde contextul şi datele sunt diferite (exotice), dar acţiunea este foarte asemănătoare cu un thriller de mâna a doua. Mai grav este că de la aberaţia asta s-a ajuns la alte aberaţii, cum ar fi D. Brown şi alte tâmpenii asemănătoare…

  2. Phosphoros spunea...

    Eco e genul de scriitor care isi aroga masca de intelectual "spiritual", de guru occidental al unor mestusuguri inutile. Fata de adevaratii artisti, unde Forma era un vehicul pentru Idee, in estetismul lui Eco, Ideea devine un simplu si banal pretext pentru a-si etala "talentul" de incropire si asamblare mecanica a frazelor.

    Si in alta ordine de idei, Eco era foarte ironic la adresa lui Evola pentru care avea un mare dispret. E inutil sa mai spun ca Evola nu si-a dat nici cea mai mica stradanie in a-i raspunde.

  3. machiavellian spunea...

    "Aaa, era să uit, scena de la sfârşitul primului volum, de un superb cretinism de sorginte universitară, în care o femeie îi explică gospodineşte bărbatului ei că toate simbolurile spirituale au o explicaţie pur cratiţească, ergo utilitară. Post-coitum. Adică postcoitau ei în terfeloaga lui Eco, explicaţia per se e onanie intelectuală..."

    Nu sunt de acord. Si iti spun si de ce: sotia le explica ca au ajuns exact ca toti scriitorasii aceia care scriau prostii si "puneau in carca Masoneriei toate relele lumii" (sa citez pe colegul Stefan). Nu e vorba aici de nimic utilitarist vs spiritual. In toata cartea ei scorneau teorii fara a avea o baza puternica. Atat am avut de spus

  4. Anonim spunea...

    Ar fi interesant sa scrii un comentariu despre un inginer literar neaos:Mircea Cartarescu."Orbitor" mi se pare o...chestie manuala de toata tristetea.

  5. oedip spunea...

    stiu ca o sa te dezamagesc, dar io's sincer, cum ma sti... io n-am citit-o. am citit altele, sa spunem mai "tehnice", daca cumva se poate asa ceva, cand totul e o tehnica, dar asta inca nu... evident vb mea e ca nu i-a venit vremea... o sa-i vina cu siguranta ;) si atunci sa vezi :P

  6. oedip spunea...

    ps. am uitat o chestie. pe poenar, de la litere-l sti? ai facut ceva cu el? am fost cumva colegi de liceu, el era cu un an mai mare... poet nationale, ce mai, pe vremea aia :))))

  7. Maria Barbu spunea...

    Din pacate, Umberto Eco se inscrie in trista categorie a celor care se straduiesc toata viata sa demonstreze ca Arta e doar mestesug, pentru ca, in impotenta sa funciara, el atat intelege! Si dacar fi doar propria-i impotenta nu ar fi nimic, dar aceasta a devenit una dintre "ideile" fundamentale ale new-age-ului, discreditarea artei mrgand pana la... onania lu Cartarescu!

  8. Cristi Cocea spunea...

    Salut, Radu!
    Iti semnalez ca am schimbat adresa blogului Comunic deci exist

    povesteazilei.blogspot.com

    Toate cele bune si la mai multi cititori!
    Cristi Cocea

  9. Ignis Anima Jassiorum spunea...

    Interesant punctul tau de vedere. Nu am privit lucrurile niciodata asa. Am citit cartea chiar in vacanta asta de iarna, si mi-a placut. Sunt student la istorie, asa ca toate pedanteriile si trimiterile la evenimente si personaje istorice, la simboluri oculte, citatele de la inceputul fiecarui capitol, mi-au facut deliciul. Tehnicalitatea creatiei mi-e indiferenta. E adevarat, si eu as fi dorit sa traiesc o teofanie, sa experimentez o stare de catharsis, insa cred ca nu asta si-a propus Eco (am realizat asta dupa ce am terminat cartea).

    @Stefan Musat: cred ca nu ai inteles exact mesajul cartii. Nu de la Pendulul lui Foucault s-a ajuns la Codul lui Da Vinci. Pendulul lui Foucault l-a profetit pe Brown si ineptiile sale.

  10. Pendulul lui Foucault spunea...

    De fapt Pendulul lui Foucault este o carte despre logica bunului simt si depre briciul lui Occam... despre mecanismele teoriei conspiratiei... Iar Pliculetele Minervei sunt excelente...
    Iar despre Dan Brown Umberto ECo spune: http://www.umbertoeco.com/id-49/Umberto_Eco_About_God.html
    Spre marea bucurie nu traim intr-o intr-o orice civilizaţie normală, adică una în care Principiul nu este pierdut din vedere, Eco ar fi fost chemat să-şi explice elucubraţiile în faţa autorităţii spirituale. Ma bucur ca nu traim intr-o astfel de "civilzatie". De cele mai multe ori apelul la vremurile in care civilizatiile "normale", "superioare", "morale", samd vor ma duc cu gandul la cei care asteapta sa vina extraterestrii, apocalipsa, samd ca adevaratele valori sprituale vor fi repuse la locul lor, samd... Un amic de al meu spune simplul "looseri inadaptati"

  11. Radu Iliescu spunea...

    @ Pendulul lui Fuco

    Nu stiu ce zice amicul tau, dar tu in mod clar nu te-ai uitat niciodata intr-un dictionar englezesc. Ai fi putut usor constata ca ortografia lui "luzar" este "loser", cu un singur "o".

    Ce lectii despre spiritualitate si bun simt poate da unul care inca n-a gasit drumul pana la cuvantul "loser" din dictionar?

  12. Pendulul lui Foucault spunea...

    Draga Radu (D-le Iliescu suna intr-un anume fel trist) imi cer scuze pentru greseala respectiva care a fost nu din nestiinta ci din graba sau poate dintr-un defect de tastatura. Pentru a nu arunca vina pe tastatura va spun ca graba fost cauza respectivei greseli. Ca ma credeti sau nu asta este o alta poveste. Din raspunsul dumneavostra deduc ca greseala respectiva nu a afectat intelesul mesajul meu fapt care imi arata ca este de preferat o greseala de ortografie (din punctul dumneavoastra cauzata de nestiinta) in locul unei greseli de judecata...
    Citind articolul dumneavoastra si comentariul legat de explicatia Liei m-a pufnit rasul pentru ca am avut impresia de "Vulpa care nu ajunge la struguri sunt acrii"... probabil o impresie gresita...

    Cu stima
    A:.
    ps: imi cer scuze in avans pentru eventualele greseli. Nu sunt din rea vointa sau nestiinta. Graba bat-o vina...

  13. Radu Iliescu spunea...

    Draga Pendulule :-)

    daca tu zici ca ai gresit din graba, nu sunt eu cel care sa nu te cred, sau sa pretind ca stiu mai bine decat tine cum se face o greseala :-) Oricum, nici macar n-are rost sa pretind ca n-am gresito-grafiat de am sictirit juma' din internetul asta iubitor de forme corecte :-) Asa ca suntem solidari intru greseala, Pendulule...

    Ce este insa ciudat in ceea ce exprimi tu este nadejdea ca rahatul e etern, ceea ce orice vidanjor stie din experienta ca e utopic :-) Despre extraterestri nu ma pronunt, nu-mi plac cretinismele rafinate. Despre Apocalipsa (sensul exact este cel de "Revelatie/Clarviziune", avenit deja, a fost considerata carte canonica in Bisericile Crestine in urma cu sute de ani bune). Daca te referi la sfarsitul lumii (si aici bati), iti pot spune din principiu ca nimic nu e imposibil. Personal am trait sfarsitul lumii comuniste, despre care toti ar fi putut baga mana in foc ca e eterna, de la vladica la opinca. Deci nu-ti pierde speranta, dar toate la vremea lor, si fara isterie, doamnelor si domnilor, va fi de ajuns pentru toata lumea :-)

  14. Ştefan Muşat spunea...

    Ignis Anima Jassiorum, cred că ai dreptate. :)

  15. Waszlaw spunea...

    uite ma o discutie buna pe wordpress...altfel, eu il stimez pe nea eco mai repede ca semiolog decat ca romanicier, chiar daca pendulu' a fost o carte pe care am citit-o cu degetele contopinu-se cu coperta cartii...

  16. Radu Iliescu spunea...

    Draga Waszlaw,

    eu nu discut aici placerea lecturii. Ai carei parametri chiar nu conteaza. Daca placerea asta este subordonata unui scop inalt, lucru greu probabil cu cei mai multi autori, atunci fie... Dar Eco voia sa-si faca faima si sa vanda carti, chestie care o fi inalta in viata lui mica, dar in rest nu prea e...

    P.S. Vezi ca blogul asta e pe blogspot, ca toate ale mele altfel... Deci discutia nu e pe wordpress :-)

  17. mangaloy spunea...

    ...pentru un individ care a lăsat repere clare în semiotică(treci cu privirea doar pe Opera deschisă şi Limitele interpretării)a spune la modul voit pamfletar că monsiu Eco a ajuns profesor universitar pentru că ştia să abereze liber mi se pare o exagerare lipsită de orice temei.

    apoi, pentru că mi-am aruncat ochii pe Rorty in ultima vreme, dacă un individ nu descrie lumea cu vocabularul şi cu valorile tale, asta nu inseamnă că acea carte este nulă pentru oricine. Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să posede cel puţin dorinţa de a înţelege alte vocabulare finale folosite de alţi oameni.

    ...cât despre violenţa cu care-l ataci pe Eco pentru că nu se împărtăşeşte din Principiul Artei Universale...mi se pare un comentariu de la ora de română dintr.a 10a când ni se spunea că Eminescu este un geniu şi noi nu negam asta, dar ni se părea un pic deplasat cuvântul geniu
    ...la comentariul Mariei Barbu nu am cuvinte...

  18. Radu Iliescu spunea...

    Draga mangaloy,

    problema ta este ca nu pricepi ca exista idei legitime si idei ilegitime, adica bastarde. Ca o idee nu este egala cu orice alta idee, si ca in linii mari nu orice propozitie corecta din punct de vedere sintactic are suport ideatic.

    Opera semiotica a lui Eco este unul din rezultatele "firesti", daca exista ceva firesc in punctul de pornire, ale principiului protestant "Sola Scriptura". Banuiesc ca-ti este familiara respingerea in bloc a traditiei exegetice lasate de Sfintii Parinti, unul din merele otravite ale "Reformei". In momentul in care nu mai accepti ca textul este litera + hermeneutica traditionala, si-l mutilezi lasand din el litera "pura", atunci incepe betia interpretarii, la care Eco a avut contributia lui, nici macar foarte semnificativa daca privim lucrurile in ansamblu.

    Eco e inteligent, nu neaga nimeni, eu cel mai putin, dar exista multiple moduri de a-ti fura caciula, dintre care modul inteligent ocupa un loc de cinste. Si asta pentru ca este departe de Principiu, adica de Dumnezeu, nu de ce spui tu (a propos, nu exista, din punct de vedere metafizic, un "Principiu al Artei Universale", nu mai mult decat un principiu al scolilor de soferi de pe strada mea). Exista Principiul, Axul, Tao, Yahveh, Allah, zi-I cum vrei.

    Privit din acest punct de vedere, a accepta mesajul lipsit de fundament sacru (singurul fundament cu putinta, de altfel) al unui ateu care se vinde bine in galantarele librariilor nu-i act de toleranta, ci de imbecilism. Nu te supara, nu servesc. Si asta nu pentru ca forma m-ar impiedica, asa cum insinuezi tu, ci pentru ca fondul este pentru mine inacceptabil. Fa un mic efort: sunt un mod profund constient ca lumea in care traim aluneca pe panta nebuniei. Ca toate profetiile apocaliptice se vor implini, atunci cand vremurile o vor voi. Ca singurele repere infailibile sunt conservate in textele sacre, la care accesul se face sub obladuirea hermeneutilor din vechime.

    Cum as putea privi cu ingaduinta pe cineva care sustine contrariul lucrurilor in care au crezut generatii si generatii de oameni luminati din civilizatiile traditionale?

  19. mangaloy spunea...

    Da, recunosc....acum m-am prins ce înţelegi prin "frumos".
    Dacă aduci în discuţie sensul literal, alegoric, moral şi istoric, alegoriile origenice şi toată hoarda patristică + depărtarea de Dumnezeu şi reperele infailibile regăsite în textele sacre şi aduse nouă doar de patristică cred că am terminat orice modalitate de comunicare.

    Totuşi:
    1. E perfect adevărat că lumea se duce într-o rână, dar aici motivul meu este faptul că noi am adus-o astfel, prin modul în care am folosit cuvintele pentru a o descrie. Mai ştii, bătrânul Wittgenstein, cuvintele mele sunt lumea mea...?
    2. Apoi, de la Părinţii Bisericii, lumea s-a schimbat. Mult. Mai ales după Descartes şi Husserl. Indrăznesc a spune că orice om normal la cap ar trebui să treacă o dată măcar prin articolul lui Husserl din E.Britannica. Lumea s-a schimbat pentru că omul s-a schimbat. În mod sigur în epoca actuală, humanoidul nu mai este omul omiliilor origenice, ci subiectul afirmat de Descartes. Şi astfel cred că s-a schimbat şi modalitatea sa de a-şi reprezenta lumea. Lumea este subiectul şi subiectul are o imagine proprie a lumii. Pe care de bine de rău incearcă să o descrie. A spune ab initio că refuzi o lucrare deoarece este "departe de Dumnezeu", în felul ăsta refuzându-i din start orice valoare, pe orice plan, e o atitudine dogmatică, cum la fel îmi aminteşte puţin de Inchiziţie fraza ta cu....să-l chemăm pe Eco să dea socoteală pentru scrierile sale în faţa autorităţii spirituale. Referitor la imaginea modernă a individului şi la lumea sa, Heidegger are o excelentă broşurică, named Die Zeit des Weltbildes recte Timpul Imaginii Lumii. Ţi-o recomand.
    3.Deci mă faci imbecil. Pe faţă. Fără jenă.Pentru simplul fapt că am impresia că literaturii nu-i trebuie domle nici un fel de fundament(ai accentuat tu, UNICUL FUNDAMENT)pentru a fi frumoasă. Iar eu înţeleg prin frumos exact ce înseamnă el, kalos-ul grec. O carte e frumoasă şi bine scrisă atunci când zâmbeşti, plângi, când cuvintele din frază te gâdilă bine pe la ureche, când îţi spune istorii tragice sau fericite despre alţi oameni pe care altfel nu le-am fi aflat. Mă îndoiesc că Faulkner, Bukowski,Celine, Nabukov,(vaaaai, Lolita!), şi multi alti indivizi ce au schimbat concepţia noastră asupra stilului literar scriau special pentru a face să strălucească din desişul Fiinţei fundamentul ăsta sacru.
    4. "Cum as putea privi cu ingaduinta pe cineva care sustine contrariul lucrurilor in care au crezut generatii si generatii de oameni luminati din civilizatiile traditionale?"
    nu, doar unii indivizi umani au crezut lucrurile astea. Ceilalţi au crezut altceva. Şi prin aceste contradicţii, aşa cum le zice bine Iegăl, s-a format istoria. Aş spune, şi literatura.
    În final: nu mă înţelege greşit, dacă aş avea răbdare, aş citi întodeauna un Origen sau un Eusebiu, însă cele afirmate de tine mi se par dogmatice, ca să nu mai vorbim de lejeritatea epitetelor (escrocul de Eco?). Ce propui, mai exact?....să le luăm beregata la toţi şi să le ardem cărţile...pe rug? ah, nu...observ că ai menţionat totuşi corect politic că e vorba despre o civilizaţie crepusculară.
    Am şi eu o curiozitate personală. Spune-mi şi mie un individ carele îţi place. Cum scrie.
    Sayonara, monsiu!

  20. Ştefan Muşat spunea...

    Mangaboy, scuză-mă că îţi distorsionez numele virtual, îmi va fi iertat sper, dar am o singură întrebare la ora asta: dacă atitudinea domnului Iliescu este prea dogmatică, este această atitudine – sau acest comportament – mai puţin valabil sau mai puţin aproape de Adevăr? Eu zic să răspunzi la întrebarea asta înainte de a formula alte acuzaţii.

    Te salut cu respect până la următoarele-mi critici.

  21. mangaloy spunea...

    Virtual sau nu, e un nume care-mi aparţine, aşa că faza cu iartă-mă coane dar eşti troglodit aş spune că e una tipică micilor cârcotaşi.
    Apoi, e sâmbătă şi nu mi-am băut cafeaua încă, aşadar cu atât mai puţin am disponibilitatea să mă gândesc la Iliescu&Co.
    Apoi, eu nu formulez acuzaţii. Acuzaţiile le formulează oamenii ce deţin puterea, astfel încât să poată pune în practică şi pedepsele adiacente. Moi personal am formulat o părere referitor la subiectul în cauză, respectiv Eco. Părerea asta, ca să înţelegi, este următoarea: nu cred că scriitura are nevoie de un fundament sacru pentru a fi utilă şi frumoasă.
    Oricum, a urmări filiaţia unei idei aşa cum face Foucault de exemplu, nu înseamnă a găsi forţat trăsături comune între două lucruri ce n-au nimic de-a face unul cu altul, precum procedezi mantale cu Eco şi Dan Brown. Mai rămâne să spui că din cauza poemelor lui Sappho au apărut cărţile gen Sandra Brown şi te-ai scos de o nouă istorie a literaturii.
    O să-ţi răspund la întrebarea legată de Ilici some other time.

  22. Ştefan Muşat spunea...

    Mangaloy, scuzele mele pentru distorsionarea numelui. Te rog să mă crezi că a fost nimic intenţionat la mijloc, dar ora la care a fost scris comentariul nu prea mi-a permis să fac o distincţie atât de clară. Chiar nu cred despre dumneata că eşti un troglodit. De asemenea m-am exprimat aiurea atunci când am pomenit de acuzaţii. Este evident că sunt opinii.

    Oare cuvintele şi felul în care ne folosim de ele au dus la decăderea la care asistăm astăzi? Doar atât? Sau faptul că omul s-a auto-intitulat stăpânul lumii şi, prin acest lucru, deturnând ierarhia naturală?

    Afirmi următorul lucru “Lumea s-a schimbat pentru că omul s-a schimbat. În mod sigur în epoca actuală, humanoidul nu mai este omul omiliilor origenice, ci subiectul afirmat de Descartes”. De ce crezi că perspectiva pe care o oferă Descartes este neapărat una care să îl situeze pe om pe o poziţie superioară faţă de perspectiva omiliilor origenice? De ce crezi – sau poate că eşti sigur - că schimbarea, sau progresul, este neapărat unul necesar şi, mai mult, unul care implică şi un salt calitativ în istoria ideilor şi a concepţiei omului despre lume? Cazi în capcana, nu foarte rar întâlnită, a celor care cred că unul ca Decartes a revoluţionat gândirea, lucru care este total fals, deoarece ambiţia de a gândi şi privi lumea numai şi numai prin uzul raţiunii şi al amplitudinii ştiinţei este una cât se poate de dăunătoare. De când şi până când omul este doar o fiinţă raţională? Repet, doar.

    Faptul că subiectul are o imagine asupra lumii şi că acesta şi-o creează cu ajutorul imaginaţiei nu validează demersul în sine, în sensul descoperirii adevărului. Astfel, Adevărul rămâne departe de percepţia şi de iluzia noastră (Maya, în hinduism, dacă nu mă înşel). Iar lumea nu trebuie descrisă, ci trebuie înţeleasă. Cum faci asta? Renunţând la orgoliu, căci acesta este unul din primele mari obstacole în calea devenirii. De aceea, cred, nenea Radu refuză lucrarea lui Eco; aceasta este de două ori periculoasă, zic eu. O dată pentru că nu este iniţiatică, este departe de Sacru, şi a doua oară pentru că se foloseşte de anumite elemente din doctrinele religioase pentru a oferi o spoială de roman poliţist, deci impune falsul ca adevăr. Tipic post-modern.

    “nu, doar unii indivizi umani au crezut lucrurile astea. Ceilalţi au crezut altceva.” Faptul că alţii au crezut altceva nu înseamnă că au şi fost aproape de Adevăr.

    “Părerea asta, ca să înţelegi, este următoarea: nu cred că scriitura are nevoie de un fundament sacru pentru a fi utilă şi frumoasă.” Porneşti de la premisa că literatură este un instrument care îţi oferă o anumită plăcere, fie ea intelectuală sau estetică. Dacă ai percepe literatura ca pe un agent al unor adevăruri ce depăşesc timpul, atunci ai realiza câtă maculatură s-a scris de-a lungul vremii…

    “Oricum, a urmări filiaţia unei idei aşa cum face Foucault de exemplu, nu înseamnă a găsi forţat trăsături comune între două lucruri ce n-au nimic de-a face unul cu altul, precum procedezi mantale cu Eco şi Dan Brown”. Nu am urmărit forţat această filiaţie, eu chiar cred că există, amândoi mi se par nişte scriitori care se folosesc de anumite simboluri pentru a-şi umfla buzunarul, dar la alte niveluri şi privind din punctul de vedere al celor două opere importante: “Pendulul lui Focault” şi “Codul lui Da Vinci.”

    Sper să fi fost cât de cât clar.

  23. mangaloy spunea...

    ştefan, sper să-ţi răspund printr-un post la mine în zilele astea.
    Aş vrea doar să menţionez aici că nu am afirmat că acest turning point în istoria raportărilor la lume (ego-ul cartezian)ar fi superior vreunei alte poziţii. Am enunţat doar această schimbare.
    "Porneşti de la premisa că literatură este un instrument care îţi oferă o anumită plăcere, fie ea intelectuală sau estetică. Dacă ai percepe literatura ca pe un agent al unor adevăruri ce depăşesc timpul, atunci ai realiza câtă maculatură s-a scris de-a lungul vremii…"
    Literatura nu este un instrument. Dacă ai fi spus "...literatura este o modalitate prin care..." ar fi fost ok. "Instrument" "atitudine instrumentalista" duce cu gândul la altceva. Ca o mică analogie, poate ştii întrebările din testele IQ de genul "x este pentru y ceea ce z este pentru....". Ei bine, ciocanul este pentru cui ceea ce literatura nu este pentru intelect, adicătelea nu un simplu instrument.
    Personal, ideile din capul meu se învârt (câteodată mai încet, true...) în jurul unor indivizi precum Dewey, Searle, Rorty, Derrida, Foucault. Aşadar îmi este greu să accept anumite lucruri:
    1. noţiunea de veritas, (în special "adecvarea faptelor la intelect")
    2. faptul că există o grămăjoară de adevăruri veritabile ce depăşesc timpul(probabil prin asta ai vrut să spui, adevăruri durabile, căci altfel, nu văd ce ar putea să semnifice sintagma adevăruri atemporale).
    Căci, admiţând acest lucru, apar două probleme:
    1. Dacă scriitura ar trebui să ia în considerare şi să reflecte doar aceste adevăruri, restul lucrurilor neadevărate ce păţesc?
    2. Având în vedere că aceste adevăruri(şi hotărăşte-te....ai folosit în text odată Adevăr cu majusculă, apoi "adevăruri" minuscul) sunt limitate ca subiect, ca tematică, la un moment dat literatura ar trebui să le epuizeze, şi atunci ar rămâne doar forma în care sunt prezentate, ceea ce înţeleg că este lucrul care vă deranjează şi pe tine şi pe monsiu Iliescu.
    Apoi, monsiu Eco nu impune nimic, Spunând chestia asta îl consideri pe lector, adicătelea ăl de citeşte policier-ul pendulian, un individ carele a terminat liceul şi care, fiind pe punctul de hirotonisire, a citit Pendulul, s-a deprimat complet, şi-a pierdut credinţa şi încrederea în Treime şi a ajuns patron de bordel. Mă îndoi că autorul e vinovat de naivitatea cititorilor.
    Aşadar, dacă ai impresia că putem găsi un limbaj în care ne putem înţelege, sunt încântat să continuăm discuţia pe care monsiu Iliescu a părăsit-o.
    PS Cre' că-s eu mai incet aux neurons, da ce caută Maya în toată povestea asta?

  24. Anonim spunea...

    Draga Mangafoy,mie imi place foarte mult cum le mai zici:
    "Nu pot sa-ti raspund,pentru ca nu impartasim acelasi vocabular"
    "cred ca am terminat orice modalitate de comunicare"
    "atitudine dogmatica"
    Am observat ca promotorii tolerantei depline si ai relativismului dus pana la extrem,desi tuna si fulgera impotriva Inchizitiei si a "hoardei patristice",tocmai ei ,dragutzii se dovedesc intoleranti si degraba varsatori de sange nevinovat.Baiete,se vede ca ai absolvit fuckultatea de filosofie (sau esti inca student?)

  25. mangaloy spunea...

    Stimabile anonim,ai observat prost.
    Dacă nu poţi să contribui decât cu elucubraţii de prost gust la subiectul în cauză,aş prefera, billy boy, să păstrezi tăcerea.

  26. Anonim spunea...

    Draga Mazgaloi,
    Tacerea este ceva atat de puternic si valoros ,incat ii este cu neputinta unui biet anonim sa o pastreze.

  27. mangaloy spunea...

    ...în cazul tău, tăcerea ar trebui să fie o atitudine normală. E bine totuşi că încerci să evoluezi.

Google