Stratul lexical turcesc al limbii române

Preumblându-mã în ultima vreme prin limba turcã, am constatat cã existã, la nivel lexical, numeroase împrumuturi în limba românã, multe dintre ele iesite din uz. Dacã gramatica românã si gramatica turcã sunt la distantã colosalã una de alta, diferind în însesi bazele logicii lingvistice, anii lungi de coabitare a românilor cu turcii au dus la adoptarea unor lexeme, corespunzãtoare unor obiecte sau obiceiuri noi pentru români.

Lista de mai jos este foarte limitatã, pe mãsura traiectului meu în turcã (probabil o voi îmbunãtãti în timp). Totusi, ceva statisticã se poate face chiar si pe numãrul redus de elemente din ea. Astfel, se poate constata cã apar în ea numai douã verbe: ‘kiralamak’ (pentru ‘a închiria’) si ‘oynamak’ (presupus a fi fost la baza cuvântului ‘oina’). Acest lucru este usor de înteles, pe de o parte pentru faptul cã verbul turcesc este cu totul strãin la nivel formal verbului românesc (în ambele cazuri de exemplu s-a renuntat la terminatia ‘–mak’), iar pe de altã parte pentru cã, neexistând o mixare realã între turcã si românã, împrumuturile s-au concentrat spre substantive (ca nume de obiecte noi).

Cea mai numeroasã clasã de substantive împrumutatã din turcã apare cea a numelor de animale marine (‘hamsi’, ‘istavrit’, ‘kalkan’, ‘marcan’, ‘midye’, ‘sardalya’, ‘uskumru’), la care se adaugã o clasã consistentã de substantive denumind legume si fructe (‘fasulye’, ‘ıspanak’, ‘karpuz’, ‘kayısı’, ‘kiraz’, ‘nohut’, ‘patlıcan’, ‘portakal’, ‘visne’).

‘acıl’ [agiîl], cu sensul originar de “urgent, rapid”, a dat adjectivul românesc ‘agil’;

‘alıs-veris’ [alîshverish], cu sensul originar de “cumpãrare, cumpãrãturã”, a dat românescul ‘alisveris’, cu sensul de “amestecãturã, harababurã”;

‘baclava’ [baclava], a dat în româneste o ‘baclava’ de mai proastã calitate;

‘bardak’ [bardak], cu sensul de “pahar”, a dat arhaicul “bardacã”;

‘bayram’ [bairam], cu sensul originar de “sãrbãtoare religioasã” a migrat în ultimii ani în românã, unde a cãpãtat sensul se “petrecere”;

‘bekâr’ [bekear], cu sensul de “necãsãtorit, -ã” a fost folosit o vreme în limba românã cu acelasi sensi (vezi becherul din O scrisoare pierdutã, a lui Caragiale);

‘biber’ [biber] este posibil sã fi sosit în turcã din englezescul ‘pepper’, odatã cu condimentele cu pricina. Este greu de stiut dacã a jucat un rol în adoptarea românescului ‘piper’ sau nu;

‘cam’ [geam] a dat românescul ‘geam’;

‘çarsaf’ [cearshaf] a dat românescul ‘cearsaf’ (pronuntat în mod gresit ‘cearceaf’);

‘çay’ [ceai], cu provenientã asiaticã incertã, a dat românescul ‘ceai’;

‘çesme’ [ceshme], cu sensul originar de “fântânã”, a dat arhaicul ‘cismea’;

‘çoban’ [cioban], a adãugat termenilor românesti de “pãstor”, “baci” pe cel de ‘cioban’;

‘çocuk’ [ciogiuk], cu sensul originar de “copil”, este posibil sã fi fost inspiratorul românescului ‘ciocoi’;

‘çorap’ [ciorap] a dat românescul ‘ciorap’;

‘çorba’ [ciorba] a dat românescul ‘ciorba’, ajungând la noi prin intermediul limbii turce de la arabul ‘shorba’, substantiv înrudit cu verbul ‘sharaba’ (a bea);

‘dolap’ [dolap] a dat românescul ‘dulap’;

‘fasulye’ [fasulie] a dat românescul ‘fasole’;

‘fırtına’ [fîrtîna] a dat românescul ‘furtunã’, care seamãnã dar nu rãsare cu latinescul ‘fortuna’;

‘güveç’ [ghiuveci] a dat românescul ‘ghiveci’, având în ambele locuri sensul de “tocanã”;

‘hamsi’ [hamsi] a dat românescul ‘hamsie’;

‘hap’ [hap], cu sensul originar de “pastilã” se foloseste ca atare si în limba românã, unde uneori mai înseamnã si “teapã”, mai cu seamã în locutiunea “a lua un hap”;

‘ıspanak’ [îspanak] a dat în româneste ‘spanac’;

‘istavrit’ [istavrit] a dat în româneste ‘stavrid’;

‘kadın’ [kadîn], cu sensul de “doamnã, femeie” a dat arhaicul ‘cadânã’, cu o arie semanticã restrictivã;

‘kahve’ [kahve] a dat în româneste ‘cafea’ (cu varianta arhaicã ‘café’), având la origine un substantiv arab;

‘kalkan’ [kalkan] a dat în româneste ‘calcan’ (un fel de peste din Marea Neagrã);

‘kanape’ [kanape] a dat în româneste ‘canapea’;

‘karpuz’ [karpuz], cu sensul originar de “pepene verde” a dat regionalismul moldovenesc ‘harbuz’;

‘kat’ [kat], cu sensul originar de “etaj”, a dat arhaicul ‘cat’;

‘kayısı’ [kaiîsî] a dat în româneste “caisã”;

‘kazan’ [kazan], cu sensul originar de “oalã”, a dat în româneste ‘cazan’;

‘kebab’ [kebab], cu sensul originar de “grãtar”, “fripturã”, este folosit ca alternativã la pârjoala infectã de la macdonaldz;

‘kırmızı’ [kîrmîzî], cu sensul originar de “rosu” este posibil sã fi contribuit la adjectivul “cãrãmiziu”, dar aici lucrurile sunt încurcate, pentru cã undeva mai e si substantivul “cãrãmidã”, asa cã asta nu se pune, am zis si io asa; cert este cã un arhaic “cârmâz”, cu sensul de “fard” a existat pe la o vreme în graiul valah;

substantivul ‘kiracı’ [kiragiî], cu sensul originar de “chirias” si verbul ‘kiralamak’ [kiralamak], cu sensul originar de “a închiria” au contribuit la ‘chirias’, ‘a închiria’ [la cresterea chiriilor a contribuit altcineva, fãrã stirea mea :-)]

‘kiraz’ [kiraz] a dat românescul ‘cireasã’;

‘koridor’ [koridor] a dat în româneste ‘coridor’;

‘köfte’ [chiofte] a dat în româneste ‘chiftea’, pronuntat în mod gresit de cãtre orãseni ‘piftea’, ca nu cumva sã zicã cineva cã ei sunt de la tzearã;

‘küvet’ [chiuvet], cu sensul originar de “cadã”, a dat românescul ‘chiuvetã’, pronuntat uneori si ‘ghiuvetã’;

‘liman’ [liman], cu sensul originar de “port maritim”, a dat în româneste “liman”, al cãrui sens pare mai degrabã sã fie cel de “mal; (fig.) capãt al unor tribulatii”;

‘lokanta’ [lokanta], cu sensul originar de “ospãtãrie”, este acum arhaic în limba românã;

‘mahalle’ [mahale], cu sensul originar de “cartier”, a dat în româneste ‘mahala’, nu tocmai apreciativ;

‘masa’ [masa], a dat în româneste ‘masã’ (piesã de mobilier);

‘mercan’ [mergean], a dat în româneste ‘mãrgean’;

‘meydan’ [meidan], cu sensul originar de “piatã”, “scuar”, a dat în româneste ‘maidan’, cu sensul de “loc viran”;

‘meze’ [meze], cu sensul originar de “aperitiv”, “gustãri”, a dat românescul ‘mezel’;

‘midye’ [midie] a dat românescul ‘midie’;

‘misafir’ [misafir] a dat românescul ‘musafir’;

‘müsteri’ [miushteri] a dat românescul ‘musteriu’;

‘nohut’ [nohut] a dat românescul ‘nãut’;

‘ocak’ [ogeac], cu sensul originar de ‘ianuarie’, este posibil sã fi contribuit la termenul românesc de ‘hogeac’;

‘oda’ [oda] a dat românescul ‘odaie’;

‘oynamak’ [oinamak], cu sensul originar de “a se juca”, la care se adaugã ‘oyun’ [oiun], cu sensul originar de “joc”, par a fi la baza numelui jocului national românescu, ‘oina’;

‘örtü’ [iortiu], cu sensul originar de “pãturã, cuverturã”, pare sã fi fost sursa cuvântului ‘ortu’, din locutiunea ‘a da ortu popii’;

‘palamut’ [palmut] a dat românescul ‘pãlãmidã’ (sau poate e o simplã asemãnare);

‘para’ [para] a dat românescul ‘para’ (pl. ‘parale’);

‘pastırma’ [pastîrma] a dat românescul ‘pastramã’;

‘patika’ [patika] a dat românescul ‘potecã’ (sau poate e o simplã asemãnare);

‘patlıcan’ [patlîgean] a dat românescul ‘pãtlãgea’ (vânãtã);

‘pilav’ [pilav] a dat românescul ‘pilaf’;

‘portakal’ [portakal] a dat românescul ‘portocalã’;

‘rakı’ [rakî] a dat sau a venit din românescul ‘rachiu’;

‘sardalya’ [sardalia] a dat românescul ‘sardea’;

‘sucuk’ [sugiuk], cu sensul de “mezel din carne de vitel”, a dat arhaicul “sugiuc”;

‘tamam’ [tamam], cu sensul de “de acord”, a dat românescul ‘taman’, cu sensul de “fix, precis”;

‘tarla’ [tarla], cu sensul originar de “câmp”, a dat românescul ‘tarla’;

‘tavla’ [tavla] este în Turcia jocul românesc de table;

‘tepsi’ [tepsi], cu sensul de “tavã, platou”, a dat arhaicul “tipsie”;

‘uskumru’ [uskumru], a dat românescul ‘scrumbie’;

‘vazo’ [vazo], cu sensul de “vas cu flori”, a dat românescul ‘vazã’;

‘visne’ [vishne], a dat românescul ‘visinã’;

‘yatak’ [iatak], cu sensul originar de “pat”, a dat arhaicul ‘iatac’, cu sensul de “dormitor”;

‘yavas’ [iavash], cu sensul originar de “încet, usor”, a fost folosit în locutiunea adverbialã “iavas-iavas”, cu acelasi sens;

‘yüzme havuzu’ [iuzme havuzu], cu sensul originar de “piscinã” a dat în româneste ‘havuz’;

‘zar’ [zar] a dat în româneste ‘zar’.