Ironia este mama oricărei reforme

Reformele sunt la modă. Reforma învăţământului, a (macro)economiei, a relaţiilor sociale. Reforma contra Catolicismului la sfârşitul Evului Mediu. Logica împotriva obscurantismului, raţiunea împotriva credinţei mistice.

Or, în zootehnie termenul de reformă se foloseşte pentru o operaţiune anume: îngrăşarea animalelor de povară, lapte sau ouă în vederea valorificării lor în carcase. Altfel spus, înaintea tăierii. Reforma zootehnică se ocupă cu animalele care urmează să fie sacrificate.

Totul e clar acum. Creştinismul a devenit spectral prin Reformă. Astăzi, avem oameni care nu ezită să se numească creştini, fără însă să-şi asume vreo fărâmă din axiologia creştină. Sunt deci reformaţi, creştini pufoşi care şi-au pierdut dimensiunea christică. Dar reforma nu se opreşte aici, ca foamea unui monstru căruia i-au mai rămas nişte fărâme. Totul se reformează continuu, reformele se succed unele după altele, iar obiectul lor se umflă ca aluatul.

Iar oamenii sunt la fel de conştienţi ca vacile îngrăşate în grajd înainte de a merge la abator.