Despre doctrina ierarhiei genurilor în pictură (de André Félibien)

Reprezentarea unui corp făcută într-un crochiu sau căreia i se adaugă culoare este o muncă mecanică. De aceea această artă are muncitori diferiţi care se dedică unor subiecte diferite, şi se poate constata că pe măsură ce se ocupă de lucrurile cele mai dificile şi mai nobile, ies din ceea ce e mai josnic şi mai comun şi se înnobilează cu munca cea mai ilustră.

Asfel cel care face perfect peisaje este deasupra unuia care nu face decât fructe, flori sau cochilii. Cel care pictează animale vii este mai vrednic de stimă decât cei care nu reprezintă decât lucruri moarte şi fără mişcare. Şi cum figura omului este cea mai desăvârşită lucrare a lui Dumnezeu pe pământ, este sigur şi faptul că cel care se face imitator al lui Dumnezeu pictând figuri umane, este cu mult mai sus decât toţi ceilalţi.

Totuşi, deşi nu e puţin lucru să faci să pară vie figura unui om şi să dai aparenţa mişcării celor ce n-au aşa ceva, totuşi nu pictor care nu face decât portrete nu a atins încă cea mai înaltă perfecţiunii a artei şi nu poate pretinde onoarea pe care o primesc adevăraţii cunoscători. Pentru asta trebuie să treacă de la o singură figură la reprezentarea mai multora împreună, trebuie să trateze istoria şi fabula, trebuie să dea chip marilor acţiuni asemeni istoricilor, sau subiectelor agreabile asemeni poeţilor. Şi urcând încă şi mai sus, trebuie prin compoziţii alegorice să ştie să acopere cu voalul fabulosului virtuţile marilor oameni şi misterele cele mai înalte.

(Prefaţă la Conferinţele Academiei regale de pictură şi de sculptură din anul 1667).