Semnificatia populara a zilelor saptamanii

LUNEA, ziua astrului selenar

Prima zi a saptamanii, dedicata Lunii, singurul satelit natural al Pamantului, este patronata de Sfintii Petru si Pavel (lasi) sau de Arhanghelii Mihail si Gavriil (Neamt). Ca personaj mitologic, Sfanta Luni era invocata pentru vindecarea animalelor, mai ales a acelora nascute in ziua de luni si botezate Lunila sau Lunaia. Pretutindeni, ziua de luni poarta noroc inceperii activitatilor specifice industriei casnice, in special a acelora de durata, care nu puteau sa fie
incheiate intr-o singura zi (tesutul, cusutul sau brodatul iei sau camasii). Se interzicea, in schimb, negotul, "datul pe datorie", imprumutul bunurilor materiale, mersul la petit si inmormantarea mortilor. Lunea era timpul cel mai favorabil efectuarii practicilor de medicina populara (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sanatatea si prosperitatea oamenilor si a turmelor de vite in ziua de luni se tinea
post, uneori mai sever decat miercurea si vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova). Despre omul nascut lunea se credea ca este urat, dar foarte sanatos si norocos. Calendarul popular cuprinde mai multe zile de luni cu statut de sarbatori: Lunea Curata, Lunea Pastorilor, Spolocania.


MARTEA, ziua celor care se vor naste

Spre deosebire de ziua de sambata, dedicata mortilor (postexistentei), de miercurea, joia, vinerea, duminica si lunea, zile ale viilor (dedicate existentei), romanii au rezervat ziua de marti celor care se vor naste (preexistentei). Martea si sambata, zile ale saptamanii dedicate "Lumii de dincolo" (preexistentei si postexistentei) au trei ceasuri rele, spre deosebire de zilele "lumii de aici" care pot avea numai unul singur. Sub influenta mitului biblic, oamenii credeau ca in ziua de marti s-ar fi urzit lumea si pamantul (Moldova Centrala, Gorj, Hunedoara). Se considera o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fara noroc (Moldova Centrala), aducatoare de nenorociri in cele trei "ceasuri rele" (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefasta pentru inceperea unor activitati importante (aratul, semanatul, construirea unei case sau a unei fantani etc.). Din aceste motive, in ziua de marti erau interzise nuntile, logodnele si mersul in petit. Ziua este patronata de doua ciudate reprezentari mitice feminine: Martolea si Martiseara. In calendarul popular apar numeroase zile de marti cu statut de sarbatori: Matcalaul, Martea Vaselor, Martea Ciorilor, Martea
Dracului, Martea Stramba, Martea Trasnetului, Paparuda, Martea Testelor. Dupa Pasti si, uneori, dupa Rusalii, urmau cicluri de trei sau sase zile de marti "oprite" pentru unele activitati economice, dar favorabile pentru altele.


MIERCURI

Miercuri, ziua a treia a saptamanii, a fost dedicata de romani zeului si planetei Mercur. Ca personificare a zilei ce-i poarta numele, romanii o considerau o sfanta mai putin importanta ca duminica si vinerea, dar mai insemnata decat lunea, martea, joia si sambata, in credintele si folclorul romanesc apare ca o sfanta batrana (Neamt), slaba si necajita (lasi), imbracata in alb (Vaslui) sau, dimpotriva,
dezbracata si despletita (Suceava). Locuinta ei s-ar afla in cer (Falciu), in pustiu (Tecuci), in paduri (Botosani, Vaslui), in chilii (Tutova, Botosani) sau in palate mari (Neamt). Se preocupa de hrana animalelor salbatice, iar cand apare in vis vindeca bolnavii (Vaslui). Animalele nascute in ziua de miercuri se numeau Miercan, Miercana. in ziua Sfintei Miercuri nu se faceau nunti, nu se mergea in petit, erau
interzise petrecerile si distractiile. Mai multe miercuri de peste an aveau statut de sarbatori: Miezul Paresimilor, Miercurea Stramba.


JOI

Joi, a patra zi din saptamana, era dedicata de romani zeului si planetei Jupiter. La romani, joia este o personificare ce-i poarta numele: "femeie sfanta" (Dorohoi); "fecioara frumoasa care apara lumea de ploi mari si de grindina" (lasi, Tutova); "o femeie sfanta si binevoitoare, sora cu Duminica, Vinerea si Miercurea" etc. Joia ar locui printre nori, in ceruri (Constanta, lasi, Olt), in paduri netaiate si pazite de fecioare (Tutova), de unde isi manifesta puterea miraculoasa asupra holdelor, vitelor, bolilor etc. Zonal, joia era, in secolul al XIX-lea, respectata ca o zi de sarbatoare, in Maramures si Bucovina erau interzise sezatorile, in schimb devenea sloboda pentru nunti si, in general, pentru dragoste. Sarbatorile si obiceiurile calendaristice sprijina ipoteza ca joia a functionat in
spatiul carpato-danubiano- pontic ca sarbatoare a saptamanii, dedicata cultului si odihnei, singura sau alaturi de duminica.


VINERI

Vineri, a cincea zi a saptamanii, era dedicata de romani zeitei Venera si planetei Venus. Pentru romani, exceptand duminica, vinerea era cea mai importanta zi a saptamanii. Ca personificare a zilei ce-i poarta numele, Vinerea este "cea mai batrana sfanta dintre surorile ei". Ea este protectoarea femeilor casatorite, pe care le ajuta la nastere, casatoreste fetele si poarta de grija animalelor salbatice. Sfanta Vineri ar umbla imbracata in alb sau negru si ar locui in munti
(Arges, Suceava), in paduri (Arges, Buzau, Neamt, Tecuci), in pustiu (Neamt, lasi), in ostroavele marii, in cer, in lumea cealalta. Era invocata in rugaciuni, vraji si descantece pentru casatoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor si a holdelor, pentru sanatate si respectata prin post sever. Unele zile de peste an erau celebrate ca sarbatori (Vinerea Seaca, Vinerea Mare, Izvorul Tamaduirii, Vinerea Ciumei), altele formau cicluri de trei, noua sau douasprezece vineri cu diferite semnificatii religioase si interdictii de munca.


SAMBATA

Sambata, ultima zi a saptamanii, dedicata de romani zeului si planetei Saturn, este considerata de romani nefasta pentru cei vii, fara noroc, cu trei ceasuri rele, dar favorabila pentru spiritele mortilor, care primeau ofrande si erau invocate in timpul vrajilor si practicilor magice. Vitele nascute sambata se numeau Sambotin sau Sambotina.


DUMINICA, ziua sfantului Soare

Duminica, singura zi a saptamanii care poarta un nume crestin (Dies Dominica - Ziua Domnului), este dedicata Soarelui. in credintele si folclorul romanesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor: "femeie sfanta" (Covurlui, lasi, Vaslui, Dolj); "fiinta omeneasca" (Neamt, Caras-Severin) ; "cea mai mare Maica Sfanta" (Tutova, Botosani); "calugarita" (lasi, Salaj); "doamna mare, la care se inchina toate zilele saptamanii si de la care primesc ordine, ce sa faca fiecare" (Falciu); "zeita vie" (Tecuci); "sora mai mare a celorlalte zile" (lasi, Neamt, Vaslui). Sfanta Duminica ar locui dincolo de Apa Sambetei, in palate de aur (Neamt), in paduri neumblate de oameni (Botosani, Vaslui) si este imbracata in haine albe. Ea s-ar arata oamenilor, in vis sau in realitate, pentru a-i sfatui cum sa alunge bolile si sa previna pagubele (Vaslui). Poate sa apara insa cu chip de femeie, cu picioare de gaina, daca oamenii mananca de dulce in zilele de post (Neamt), zgariata, impunsa, taiata si sangerata daca femeile au spalat rufe si au tors sau au cusut de ziua ei (Romanati). Duminica isi serbeaza ziua nelucrand (Fagaras), se roaga si mananca o data la sapte zile (Tecuci), e facatoare de minuni, aduce numai bine oamenilor. Adesea, apare ca un rau care inconjoara Raiul, spre deosebire de Apa Sambetei, care inconjoara Iadul. in ziua de Duminica sunt interzise descantecele, cu exceptia celor de dragoste si aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei). Vitele nascute in aceasta zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuita, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tanara, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare s.a.