Reflecţii despre toleranţă

Toleranta de care face mare caz modernitatea este in sine indiferenta la Adevar, cand nu e indolenta si nepasare pur si simplu. Adevarata toleranta este tot de tip religios, si presupune un dicernamant acut, care sa perceapa, dincolo de forma Celuilalt acelasi Adevar, unic, imuabil. Natura tolerantei reale nu este cea a indiferentei calâie la care suntem imbiati zi de zi, impinsi de la spate, ci este cea a unui angajament serios, nedespartit de anticiparea si asumarea finalitatii lui.

Unul din cazurile tipice de toleranta autentica este cel care exista actualmente in Iran, unde in plina teocratie islamica atat crestinii, cat si evreii si zoroastrienii isi pot exercita drepturile religioase. Bahaii insa nu, dar in afara unor interdictii formale oamenii nu sunt nici convertiti cu forta, nici dati afara din tara lor. Pentru ca intoleranta se manifesta la adresa unei false religii, nu la a oamenilor. E clar ca cei care au analizat aceasta pseudo-religie si au decis ca nu este decat o forma de heterodoxie au avut un sprijin metafizic serios, acelasi care a permis practicarea zoroastrismului, cu desavarsire ignorat la nivel literal in Coran.


Exista o dictatura moale in modernitate, care se manifesta la nivel lexical: termenul de "toleranta", este azi deturnat, falsificat, golit de sensul lui obiectiv si purtat ca o cizma pe doua fronturi, in directii care nu merita nici o... toleranta.

The American Dream

Există în chiar şi în newspeak o ironie imposibil de evitat. Un avertisment pentru cei care nu sunt dispuşi să se îmbete cu apă rece. Visul american: trebuie să adormi, să abdici de la realitate, ca să-l ai. Te trezeşti, dacă vreodată!, inevitabil cu mâna goală. Principala trăsătură a visului american este paralelismul lui cu Realitatea.

În America religia a devenit un efect special: reprezentările Christului făcute de mormoni seamănă cu Björn Borg. Teologia telepastorilor neoprotestanţi este negarea funcţiei intelectuale în favoarea unei nevroze pseudo-mistice. Singurul miracol american este cel al obscenităţii: disponibilitate totală, transparenţă a tuturor funcţiilor.

Marshall McLuhan: “Europenii se întorc acasă pentru a-şi regăsi viaţa privată şi ies pentru a fi în comunitate. Pentru americani este pe dos. Ei ies pentru a sta în privat şi sunt în comunitate de-abia întorşi în casă. Într-un cămin american uşile sunt deschise, copiii îi conduc pe toţi, îndeosebi pe tata, care nu e altceva decât o bonă deghizată. Rezultatul e că automobilul este elementul privat cel mai privilegiat al vieţii americane.”

Americanii au inventat o societate în epură, spectrală, asemeni tridimensionalităţilor pe care Picasso le-a expus în picturile lui bidimensionale. Acolo unde dispare misterul, acolo unde nu există nici o limitare spaţiul este invadat de tristeţea nesaţului. Undeva Baudrillard spune: “În America, locul care are cele mai multe în comun cu realitatea este Disneyland.”